Schimbarea la față a României

 

Cum îmi propusesem, după Emil Cioran Un trecut deocheat de Marta Petreu am recitit Schimbarea la față a României a lui Emil Cioran. Dar comparativ, ediția actuală apărută la Humanitas din care Cioran a scos un capitol. De fapt, comparând cu ediția princeps apărută la Editura Vremea pe care am primit-o sub o formă pe care a trebuit să o convertesc e-pub și cea revizuită de Cioran am constatat că nu numai capitolul 3 Colectivismul național a dispărut dar și fragmente importante din ultimul capitol Spirala istorică a României. Capitolul 3 se ocupa cu caracterizarea spiritului evreiesc din România, iar în capitolul final se ocupa de vecini, în special de unguri. 

Ce am constatat din nou?

O ardență a românismului. Pe care îl vrea maximal, agresiv, imperialist, dar și o Românie desprinsă din nostalgiile unei istorii mici, o Românie modernizată, industrializată, pusă la teasc. Ceaușescu ne-a lămurit ce este cu industrializarea dacă pici pe mâinile unui dictator nebun, stalinist care nu a înțeles nimic din acest proiect. Rezultatul, am împânzit Europa cu muncitori slab calificați rezultați după industrializarea ceaușistă. Spiritul românesc nu s-a orientat spre viitor, ci a privit doar la trecutul voievodal, tipic legionarismului, preluat de doctrina ceaușistă ca să-l bage și pe el printre acei eroi. Ni s-a împuiat capul cu prostii patriotic dubioase, care se vântură și acum, când a apărut un reziduu al legionarismului interbelic, AUR, rezultat și din frustrările celor plecați afară pentru un venit mai bun și care nu sunt tratați cu respect, cum și-ar fi imaginat. 

În schimb a rămas admirația lui Cioran pentru Lenin și bolșevism, care au făcut cel mai mare rău românilor de la vremea fanariotă până acum, de care Cioran a fost ferit, ba chiar și-a băgat la pușcăria politică prieteni din țară cu scrisorile lui. Era pe atunci în interbelic de bon ton să admiri revoluțiile de dreapta precum fascismul italian și hitlerismul german, dar și de stânga din Rusia. Toate au avut consecințe catastrofale. România încă plătește de pe urma Iepocii de Aur ceaușistă care a pus țara la teasc. 

Cioran a avut și accese ce antisemitism, că evreii nu se integrează, unii au vrut, alții au sfârșit în Holocaust, alții s-au salvat și alcătuiesc acum cel mai coerent și puternic stat din Orientul Mijlociu. Spunea despre sași că nu se amestecă cu românii, au plecat au rămas cetățile și bisericile lor, dar și un președinte deosebit, superior, cum n-am avut, chiar dacă recent sunt destui răuvoitori, orbiți de pasiuni politice nevolnice. 

Cât despre unguri ce rețin la Cioran este frumusețea femeilor maghiare, probabil că și disprețul, dacă nu ura lor. Politicienii maghiari reușesc însă să fie cei mai de încredere parteneri, spre deosebire de ai noștri, unii dintre ei incapabili să iasă din confuzie și starea de improvizație bășcălioasă. 

Românismul lui Cioran s-a dus pe apa Sâmbetei! De rușine s-a ascuns în literatura franceză, unde a devenit un strălucit moralist, poate ar fi fost nevoie de el și în cultura română. Îl căutăm acum și-l redescoperim printr-o carte scrisă la tinerețe, la 25 de ani de care retrospectiv i s-a cam făcut jenă. 

După cum remarca și Marta Petreu unele idei ar fi fost și sunt valabile. Dar și altele care te pot pune pe gânduri.