Alexandru Ganea şi Alexandru Tomesscu |
În această seară de
19 ianuarie 2017 la Filarmonica Piteşti s-a inaugurat stagiunea muzicală din
2017 cu un concert extraordinar, atât prin invitaţi cât şi prin program.
În deschiderea
concertului din această seară am audiat Simfonia
în si bemol major de Johann
Christian Bach. Acesta este unul din fii marelui Bach şi se încadrează în curentul clasic al muzicii germane.
Orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Alexandru Ganea a
interpretat această piesă scurtă şl graţioasă.
Orchestra |
A urmat punctul forte
al programului. Alexandru Tomescu a fost solistul Concertului nr.5 pentru
vioară şi orchestră de Mozart.
Ascultându-l pe
Tomescu mă întrebam oare ce este mai special în muzica pe care o ascultam:
interpretul virtuoz, vioara sa Stradivarius
Elder Voicu sau muzica lui Mozart.
Mozart a fost mai
parcimonios cu vioara, pentru că are doar 5 concerte pentru acest instrument,
comparativ cu pianul unde are 27 de concerte. Concertul nr.5 mai este numit şi Concertul turc pentru că are şi similarităţi cu Rondoul a la Turca. Solistul
interpretează o bună parte din concert ca un concert maestru acompaniat de
orchestră, cu câteva momente solistice în care interpretul străluceşte prin virtuozitate
şi sunetul special al viorii. Tomescu este cu siguranţă unul din cei mai
valoroşi violonişti români de azi!
Tomescu ne-a oferit
cu generozitate şi o piesă solistică de Bach.
În pauză a venit
printre spectatori pentru a-şi lansa un CD.
În partea doua a
concertului am trecut de la muzica clasică germană spre romantismul rus.
Orchestra completă a
Filarmonicii Piteşti cu 63 de instrumentişti condusă de dirijorul Alexandru
Ganea a interpretat Suita
Lacul Lebedelor op. 20 de
Ceaikovski. Este compusă din 6 părţi şi am ascultat bucăţi extrem de cunoscute
de celebrul balet, precum Scenă, Vals, Dansul Lebedelor.
Tomescu cu copii în pauză |
În finalul
concertului am audiat şi Capriciul Spaniol al lui Rimski Korsakov o bucată
extrem de antrenantă inspirată de muzica flamboaiantă spaniolă.
A fost un program
deosebit festiv şi melomanii piteşteni au fost încântaţi.
Mai ales că sala a
suferit modificări privind iluminarea orchestrei care s-a îmbunătăţit şi nu mai
deranjează pe auditorii din sală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu