Dumitru Augustin Doman şi Cristian Bădiliţă |
Întâlnirile
publice cu Cristian Bădiliţă sunt fabuloase. De această dată ne-am întâlnit cu
domnia sa la Centrul Cultural Piteşti în sala Ars Nova la invitaţia
scriitorului Dumitru Augustin Doman.
Cristian
Bădiliţă s-a înhămat la o treaba extrem de dificilă a retraducerii în limba
română a Bibliei, atât Vechiul cât şi Noul Testament.
Pentru
asta trebuie să ai cunoştinţe de ebraică şi de greacă, dar şi un orizont
cultural foarte larg, cunoştinţe adânci de istorie, de antropologie, şi de
ştiinţe conexe ale umanului.
Ce
are în plus Cristian Bădiliţă este şi darul vorbirii frumoase, al retoricii, al
exprimării pedagogice.
Ce
ne-a oferit Bădiliţă în incitanta sa conferinţă?
Trei
subiecte: Tatăl Nostru, Fraţii lui Isus şi sudoarea de sânge a Mântuitorului.
Subiectul
Tatăl Nostru, probabil cel mai interesant şi controversat l-a prezentat în
cartea sa lansată în toamna anului trecut, Teme, personaje,
sărbători creştine şi tradiţionale româneşti.
Controversa
este legată de versetul:
"Pâinea
noastră epiousis dă-ne-o nouă
astăzi".
Acest
adjectiv are multe interpretări. Tradiţional, venită din traducerea lui
Ieronim în latină prin quottidianum a acestui adjectiv grec
în limba română este este tradus ca cea de toate zilele.
Bădiliţă
are varianta ca fiind pâinea
vieţii, cea de Mâine, în sensul celei de-a
doua Veniri.
L-am
întrebat la sfârşit pe Bădiliţă când apare Tatăl Nostru în limba română, şi
aceasta pare a fi Noul Testament de la Bălgrad 1648 şi apoi monumentala
traducere completă a Bibliei lui Şerban de la 1688.
După
aceea am stat şi m-am gândit că nu am pus întrebarea corectă. De fapt până
atunci cum se rugau românii, în ce limbă rosteau ei Tatăl Nostru.
Pentru
noi cei din arealul ortodox limbile sacre ale Bibliei erau greaca şi medio
bulgara. Pentru greci nu era o problemă să înţeleagă slujba, la fel şi pentru
populaţiile slave. Pentru români însă preotul bălmăjea cum bine a zis Jean
Dumitraşcu, prezent şi el la conferinţă, deci enoriaşii nu înţelegeau slujba.
De
fapt aceeaşi problemă o aveau şi popoarele catolice, cu excepţia, italienilor,
a spaniolilor şi francezilor, pentru care latina nu era prea dificil de
înţeles. În schimb pentru anglo saxoni, germani, slavii vestici polonezi, cehi
şi slovaci cât şi vecinii ungurii preoţii lor bălmăjeau neînţeles în
latină.
De
fapt probabil că din aceste motive Jan Hus a făcut prima tentativă de traducere
a Bibliei din latină în cehă, ca apoi după un secol să o repete cu mai mare
succes Luther prin traducerea în germană care a declanşat şi erezia
protestantă. Aceasta a fost îmbrăţişată cu succes de nordici, de unguri
şi de englezi. Doar polonezii au renunţat după o perioadă la protestantismul
iniţial, şi apoi şi o parte din maghiari. Maghiarii din Ardeal au rămas
protestanţi şi au încercat să-i atragă misionar pe români şi aşa apar
traducerile în româneşte din Biblie în aceeaşi arie geografică.
De
ce oare am adoptat după formarea statelor româneşti ortodoxia, care ne arunca
într-o limbă de cult străină românilor? Probabil că ipoteza lui P.P Panaitescu
că boierimea era majoritar slavă să aibă ceva adevăr. Doar ei şi preoţii
înţelegeau limba Bibliei. Ulterior s-a produs o românizarea a
aristocraţiei celor două principate şi trecerea la limba vernaculară în
biserică sub influenţa protestantismului. Aşa că până atunci şi românii
bălmăjeau tot în slavă Tatăl Nostru.
Dumneavoastră
ce părere aveţi?
Revenind
la conferinţă următorul subiect al conferinţei, fraţii lui Cristos este u
subiect sensibil dat fiind dogma zămislirii din Fecioară. Bădiliţă ne-a spus că
pentru protestanţi care nu au cultul sfinţilor nu este nicio problemă. O
ipoteză acceptat de biserică pentru aceşti fraţi ar fi că ei sunt din prima
căsătorie al lui Iosif, care era deja bătrân când se logodise cu Fecioara, idee
împărtăşită şi de Bădiliţă. Se spune că ar Iosif fi răposat la 94 de ani. pe de
altă parte din Evanghelii aflăm că relaţiile dintre Isus şi familie nu erau
strălucite, că pentru el familia erau apostolii şi Biserica pe care o formau.
Bădiliţă
ne-a spus că greaca lui Marcu este populară, mustoasă bolovănoasă , pe când al
lui Luca este elaborată, a unui păgân, cu studii de filosofie şi de aceea
greaca lui este dificilă. Acestea în contextul faptului că doar în această
ipostază la Luca Isus este supărat şi nervos pe fraţii lui, în rest Isus fiind
stăpân pe el şi capabil să ţină discursuri inclusiv când este aflat pe Cruce.
Ultima
problemă dezbătută a fost ruga îngenuncheată a lui Isus către Domnul în care el
are o sudoare ce pare a fi sânge. De fapt ruga aceasta ar fi o luptă cu
diavolul pentru care este ajutat de pogorârea unui înger care îl sprijină în
lupta cu cel rău.
Amuzantă
a fost intervenţia unei doamne aflată la o vârstă, dacă cumva Bădiliţă se
conversează cu Episcopul Calinic şi dacă acţiunile sale de traducere şi
interpretare teologică sunt acceptate de acesta. La această întrebare Bădiliţă
a răspuns amuzat că acesta le acceptă, şi cred şi eu că este o acţiune de reînnoire
a ortodoxiei. Altcineva mi-a spus după că Bădiliţă ar fi greco-catolic. Nu cred
că are importanţă confesiunea cărturarului Bădiliţă, important este că acesta
face un serviciu limbii române şi credinţei creştine indiferent de
confesiune.
Este
un mare privilegiu să participi la conferinţele acestui strălucit
intelectual.
Felicitari. Te invidiez... Cu drag, Dorin C.
RăspundețiȘtergere