Ilie Năstase

Am urmărit cu nemăsurată plăcere o emisiune dedicată lui Ilie Năstase, realizată de Daniela Zeca Buzura. Împreună cu Năstase era prezent şi comentatorul lui cel mai avizat, Cristian Ţopescu. 

Doamna Zeca Buzura a rememorat momentele importante ale vieţii lui sportive şi nu numai.

Amintirea mea cea mai pregnantă cu Năstase a fost când, cândva pe la sfârşitul anilor '60, vara, eram în vacanţă la Sibiu şi am văzut într-un ziar că Năstase este într-un mare turneu şi tocmai câştigase un meci care să-l ducă într-o fază superioară. Cum informaţiile atunci erau pe sponci n-am ştiut ce s-a mai întâmplat cu Năstase, dar am visat că a câştigat meciul următor. Ulterior am aflat că Năstase câştigase finala turneului la care am visat eu! 

Alte meciuri extraordinare ale lui Năstase pe care le-am urmărit au fost cele din Turneul Campionilor de la Paris, când era 2-0 pentru Richey şi 5-0 în ultimul set, şi Richey avea minge de meci. Năstase a câştigat acel meci şi Richey şi-a mâncat mustaţa de necaz! 
Iar apoi a urmat fenomenalul meci cu Stan Smith cu care a câştigat turneul de la Paris din 1971, sau cel pierdut în finala de la Wimbledon din 1972 cu acelaşi Stan Smith. 

Când în 1972 a câştigat finala de la Forest Hills cu Arthur Ashe, profesorul meu de matematică Ion Grigore ne-a spus, abia acum după acest meci a înţeles ce înseamnă  instantaneu, cum ajungea Năstase la mingi imposibile!

Revenind la emisiunea urmărită întâmplător pe TVR2, cel mai important lucru erau secvenţele de acum exact 40 de ani cu cei doi tineri Năstase şi Ţiriac şi instantaneu mi-a fulgerat în minte cum  eram şi noi tineri de douăzeci şi ceva de ani! 

Eu deveneam inginer exact în 1972 şi în poza de pe diploma de inginer aveam plete la fel ca ale lui Năstase!!!!

Opera italiană la Filarmonica Piteşti

Programul de sală intitula programul de astă seară 100% Italiano. Şi într-adevăr dirijorul Tiberiu Oprea ne-a propus muzică din opere italiene împreună cu doi tineri artişti lirici: soprana Rodica Vică şi tenorul Stefan Korch.

Sala Filarmonicii a fost mai plină ca niciodată, fapt care arată că acest gen este foarte popular în Piteşti. Un vecin, clujean la origine mărturisea că cu această muzică a crescut.

Rodica Vică

Şi am avut parte de  mai multe uverturi la opere. Programul s-a deschis cu Uvertura la Semiramide de  Rossini, s-a mai cântat Uvertura la Traviata de Verdi, apoi Uvertura la Italianca în Alger de Rossini şi programul s-a încheiat cu Uvertura la Nabucco de Verdi, unde am recunoscut măsuri din faimosul Cor al Robilor.

S-au cântat arii interpretate

pe rând de Rodica Vică şi apoi de Stefan Korch, ca apoi să audiem duete cu cei doi artişti.

Stefan Korch

Lumea a fost încântată şi a aplaudat frenetic reuşita artiştilor după fiecare arie şi duet.  Muzica italiană are o melodicitate deosebită şi piesele erau pline de viaţă şi de veselie transmisă şi sălii.

A fost o mare fericire pentru melomanii 

piteşteni şi aşteptăm să se mai repete!

H to He ( Mă transform într-un bărbat) Solo Theatre (Marea Britanie)

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Ediţia XVII-lea şi Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio Ediţia a IV-a 22-27 noiembrie 2013 Piteşti

Claire Dawes

Orice lucru bun are un sfârşit şi la fel şi acest festival de teatru de studio. Şi finalul a fost de excepţie. Am urmărit în acelaşi aranjament din Sala Mare cu scaune pe scenă. Audienţa a fost extrem de mare aşa că am fost îndrumat să mergem la blacon. Nu se vedea nimic, m-am enervat şi m-am dus pe scenă şi am stat pe nişte scări din improvizaţia pentru scaunele spectatorilor şi apoi am stat chiar pe un scaun gol rezervat. Fericit am pornit aparatul foto. Şi am dat chix! Acumulatorul era pe sfârşite şi am prins doar două poze acceptabile. 

Şi acum despre piesa propriu zisă. Pentru a mă informa a trebuit să caut pe Google iar şi am obţinut rezultate.

Este o piesă stand up comedy, scrisă şi interpretată de Claire Dowes şi regizată de Colin Watkins. Acest spectacol este parte a HILL STREET SOLO THEATRE FESTIVAL din Edinburgh  (citeşte edinboro). Pentru personalitatea actriţei şi autoarei vă ofer linkul www.clairedowie.co.uk.

A fost un spectacol care m-a entuziasmat, interpretarea perfectă, umorul nebun, cam greu de urmărit totuşi dacă nu eşti vorbitor nativ de engleză. Ideea confirmată de comentariile despre această piesă este inspirată  de Metamorfoza lui Kafka, după cum mi-am imaginat şi eu, iar în final interpreta subliniază  problema cockroach adică a gândacului metamorfozei kafkiene. 

deci personajul feminin o doamnă cam trecută, îmbrăcată cu minijup din tinereţile mele suferă transformarea în bărbat şi toate prietenele ei, inclusiv femeia de serviciu fac o pasiune pentru  acest bărbat. Actriţa a interacţionat cu publicului şi să mă laud şi eu când a început să enumere ce sex ar avea legumele şi la morcov i-am replicat  actriţei  că este în mod sigur bărbătesc, dar tipa, fiind pe fază m-a întrebat dacă nu am văzut şi fete portocalii?

Sunt apropouri la regină, la Elton John, dar care are soţ!!

Claire Dowes a fost actriţa însăşi şi am avut revelaţia tradiţiei shakespeareane din teatrul de limbă engleză, în mod special cel englez. 

Certainly, Oana Stoica ar fi fost şi ea cu roatele în sus! 

Valsul Hazardului de Victor Haim, Teatrul Underground Comedy Studio şi Teatrul Montage Bucureşti

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Ediţia XVII-lea şi Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio Ediţia a IV-a 22-27 noiembrie 2013 Piteşti

Astă seară am revenit la Sala Mare a Teatrului Davila Piteşti. Scena era amenajată iarăşi cu scaune pentru spectatori direct pe scenă între actori şi spectatori  fiind o interacţiune directă. Este genul de teatru care se joacă în Bucureştiul vechi unde se combină teatrul cu cârciuma într-o atmosferă decontractată. Am făcut din nou gugăleală să dau de actori şi regie.

Piesa de astă seară aparţine dramaturgului francez Victor Haim în 1986. Este pusă în scenă de cele două trupe sus menţionate de Ingrid Bonţa şi scenografia minimalistă a lui Daniel Divrician. Actorii sunt Ruxandra Bălaşu şi Mihai Căpăţînă.

La urcarea pe scenă pentru a lua loc am fost întâmpinaţi de un domn care ne-a rugat să luăm câte un carton cu numere. Mă şi gândeam că vom avea iarăşi parte de implicarea în spectacol. A trebuit să bâjbâim  ca să luăm loc. Am prins şi eu un colţ de bancă. Pe scenă pe un scaun înalt stătea un tip care sugerea ceva cu arhangheli, îngeri sau cam aşa ceva, cu o figură cristică şi plete negre. Actorul ne-a cerut pe un ton marţial numerele pe care trebuia să le memorăm. După aceea s-a apucat să scrie într-un ceaslov cu o pană, evident!

Şi apoi a strigat numărul trei şi dintre spectatori a ţâşnit actriţa îmbrăcată cu o rochie de cocteil. Tot timpul am avut senzaţia de deja vu la această actriţă. Şi verificând Google am aflat că este una din actriţele din piesa Mondenităţi pe care am avut ocazia să o văd în ediţia de anul trecut..Ce vremuri, eram în plină campanie electorală uslinoasă!

Îngerul a chestionat-o pe tânără şi rezulta ca s-a făcut praf într-un automobil cu 200 km/oră. Şi Îngerul începe un joc al hazardului cu tânăra aflată pe undeva prin purgatoriu. Trebuia ca ea să atingă 100 de puncte pentru a reveni înapoi pe pământ. Şi pentru asta tânăra trebuie să-şi povestească viaţa şi Îngerul să o puncteze sau din contră să o depuncteze. Şi jocul continua fără nicio logică, tânăra ajunge la 95 de puncte, dar este depunctată apoi complet ilogic. Şi jocul continuă aşa cu întorsături, atunci când ai impresia că punctează, Îngerul o depunctează! Ca în finalul complet supus hazardului tânăra să fie declarată la rândul ei ...înger. Şi tânăra se instalează în scaunul înalt şi strigă patru... Degeaba, cortina!

Vreau să subliniez jocul excelent al frumoasei şi expresivei actriţe Ruxandra Bălaşu, pe care cineaşti nu ar trebui să o ocolească, cu o dicţie de invidiat, mai ales de Mihai Căpăţînă care nu o prea are, dar măcar este prezentabil!

Un spectacol foarte reuşit şi nu-mi pare rău că am fost din nou la Teatru!

Jurnal intim de Marin Preda

Am terminat abia acum volumul de 550 de pagini ale Jurnalului intim îngrijit de Eugen Simion. 

Este de fapt un volum alcătuit din cele scrise de Marin Preda în mai multe caiete cât şi mai multe anexe cuprinzând interviuri luate scriitorului, cronici contemporane cu unele dintre operele lui Marin Preda.

Majoritatea paginilor acestui jurnal cuprinde planurile romanelor scrise de Preda, fragmente din aceste romane, şi foarte puţine notaţii jurnaliere ale vieţii autorului. 

În aceste pagini sunt cuprinse problemele şi criza  primului mariaj şi al divorţului scriitorului cu Aurora Cornu, o tânără şi frumoasă poetă care a emigrat la Paris şi care a dezvăluit ulterior multe informaţii despre romanul Moromeţii. 

Un prim carnet cuprinde planurile romanului Risipitorii (nu l-am citit!). Acest roman a avut patru ediţii fiind de fiecare dată rescris şi ultima rediţie fiind abia cea definitivă. Romanul are în centru un medic, personajul fiind inspirat de doctorul Brătescu, căsătorit cu o fiică a Anei Pauker. Romanul este mai complex, oricum am citit câteva pagini din acest roman chiar în finalul lecturii, chiar adică nu sunt ultimele pagini. Lectura a fost dezamăgitoare, este povestea intrării în partid (evident PCR!) a personajului Vale, inginer la Reşiţa. Asta mi-a trezit amintirile urâte ale copilăriei cu mitologia oţelarilor, piesele lui Davidoglu, totul este fals şi ticălos, sunt vremurile obsedantului deceniu! Marin Preda a inventat acest concept, privind cea mai neagră a Românie comuniste care a ţinut din 1948 până în 1964. 

Diun fericire nu numai acest fragment apare în carte sunt schiţe ale viitoarelor romane, Moromeţii, Viaţa ca o pradă, Delirul şi Cel mai iubit dintre pământeni.  

Am apucat să citesc şi cronica lui Geo Dumitrescu la nuvela Ana Roşculeţ, tot o scriere conformistă cu o muncitoare ţesătoare. Dumitrescu o acuză de naturalism şi alte hibe fiind îndrumat de scrisoarea unei ţesătoare fruntaşe  la fabrica descrisă în nuvelă. Râzi şi plângi când citeşti astfel de pagini, pline de un conformism îngrozitor cu minciunile privind avangarda clasei muncitoare, PCR!

Aceşti scriitori care au scris pagini conformiste şi mincinoase, dar au reuşit să se lepede finalmente şi să scrie pagini extraordinare şi adevărate. 

Pentru că am mărturisit deja că romanul Moromeţii cuprinde pagini extraordinare ale scitului de la Dunăre ( cum l-a denumit Lucian Blaga pe Marin Preda). Ce definiţie mai bună pentru România comunistă decât Era ticăloşilor? Din păcate această eră mai continuă şi în democraţie postdecembristă.

Şi acest Jurnal intim mi-a consolidat opinia că Marin Preda este în continuare un scriitor valabil, cu reuşite literare extraordinare! 

Ad Libitum la Filarmonica din Piteşti

Cuartetul Ad Libitum

Astă seară, luni 25 noiembrie am avut ocazia să audiem un cuartet de coarde. Am avut ocazia să audiez mai rar această formulă muzicală.

Alexandru Tomescu

Cuartetul format la Iaşi acum 25 de ani cu Adrian Berescu şi Şerban Mereuţă la vioară, Bogdan Bişoc la violă şi Filip Papa la violoncel. Din 2011 Berescu a fost înlocuit de Alexandru Tomescu. cu vioara sa Stradivarius. Concertul de astă seară a fost şi o trecere prin stilurile muzicale, clasic, impresionist şi modern.

Prima piesă din concert a fost Cvartetul nr. 2 în sol major op. 22 de George Enescu. Este o piesă a muzicii secolului 20 cu accente moderne, cu multe pasaje dramatice.

Eu, Bogdan Bişoc, Filip Papa, Jan Dumitraşcu, Şerban Mereuţă şi Alexandru Tomescu

Cu doua piesă, Cuartetul nr.11, op. 95 de Beethoven suntem în plin clasicism. Acest cuartet a fost denumit de compozitor ca "Serioso", din cauza tempoului din a treia parte. A fost considerat la timpul său un experiment. 

 

Eu împreună cu Ad Libitum

Ultima piesă a programului a fost Cuartetul în fa major de Maurice Ravel, având o structură clasică. Profesorul lui Ravel, Gabriel Faure a avut obiecţii determinând frustrarea lui Ravel care a părăsit atunci Conservatorul. 

Interpretarea celor trei cuartete a fost impecabilă, sincronizarea celor patru interpreţi a fost elveţiană şi a rezultat o seară de muzică deosebită, chiar dacă acest gen muzical dificil nu este foarte popular. 

Le mulţumim interpreţilor la aniversarea a 25 de ani de existenţă! 

Cold de Lars Noren Compania de Teatru DOROFTEI ART, Bucureşti

Cristian Dumitru

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Ediţia XVII-lea şi Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio Ediţia a IV-a

Aceasta este următoarea piesă pe care am vizionat-o la acest Festival. S-a desfăşurat în Sala Mare, dar de fapt pe scenă erau dispuse scaunele spectatorilor, deci tot un fel de teatru studio în spaţii mici, fără pretenţii. 

Ninel Petrache

Urmăresc cu curiozitate cronicile Oanei Stoica din Dilema veche, unde respectiva îşi dă ochii peste cap la diverse experimente, ale lui Afrim, Gianina Cărbunariu, Vera Ion şi Peca Ştefan.Din păcate nu am văzut  producţii ale acestora. Am avut ocazia acum să văd o companie teatrală din Bucureşti.

Ciuvică Nick

Pentru a mă documenta am apelat la internet.

Trupa este manageriată de Anis Doroftei, o tânără cu studii de teatru şi film la UCLA, California, SUA!

Regizorul este Vinicius Tomescu, cu studii de teatru al Târgu Mureş şi cu activităţi în publicitate. Piesa a realizat-o urmând preceptele lui Antonin Artaud, autorul teatrului cruzimii.

Colaboratori sunt Roxana Docan pentru lumini şi Şerban Gabriel pentru lupte scenice.

Actorii sunt în ordine:

Ciuvică Nick - Keith

Cristian Dumitru - Anders

Ismael - Ninel Petrache

Kalle - Adrian Lepădatu

Ciuvică, Adi Lepădatu, Cristian Dumitru

Piesa scrisă de suedezul Lars Noren este extrem de dură, cu un limbaj în care înjurăturile neaoşe şi genitalele abundă. Ciocnirile din piesă sunt foarte violente, este un teatru fizic în care pumnii şi picioarele pot produce durerea actorilor.

Adi Lepădatu

Este o piesă despre rasism şi xenofobie, despre neo-fascismul care nu recunoaşte Holocaustul, a cultul raselor albe, nobile, despre alungarea străinilor, care ne trezeşte şi nouă românilor frisoane, în condiţiile în care minoritatea ţigănească şi hoţii români stârnesc în Europa acest tip de reacţii xenofobe. 

Piesa este scrisă în 2003 dar parcă prevede demenţa norvegianului Breivik!

Keith şi Anders sunt doi skin heads  care împreună cu Ismael, un musulman bosniac se întâlnesc în pădure. Ismael este acceptat de aceşti suedezi xenofobi, probabil ca omagiu adus celebrului fotbalist Zlatan Ibrahimovic. Discuţia dintre cei trei priveşte crezul lor, alungarea şi uciderea străinilor, temă foarte prezentă azi în Europa populist xenofobă. Cei trei se îmbată, se droghează şi mănâncă cârnaţi prăjiţi, preparaţi chiar pe scenă!

Apare întâmplător Kalle, care le este coleg de liceu, tocamai au absolvit. Kalle, care are nume neoaş suedez este coreean adoptat. El devine victima violenţelor lui Keith şi Anders, tatuaţi cu zvastici şi însemne xenofobe. Ismael încearcă să-l salveze pe Kalle, dar este prea târziu, în nebunia lui Anders îl bate până îl omoară! Şi piesa se termină!

Actorii îşi realizează în forţă, autentic rolurile care sporesc realismul desfăşurării dramatice ale lucrurilor.

Am fost extrem de afectat de desfăşurarea piesei că nu am îndrăznit să mai aplaud!

Oracol de Graţiela Bădescu, Asociaţia Internaţională de Teatru BECOME, Sibiu

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Ediţia XVII-lea şi Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio Ediţia a IV-a

Cristi S.

Acest spectacol este primul pe care l-am vizionat în această seară la Sala Studio, Liviu Ciulei, la Teatrul Davila Piteşti.

Ca de obicei m-am întâlnit cu prietenul meu Cristi S., rafinat spectator şi comentator de teatru. 

subsemnatul, spectator

Ca să aflu cine est autorul a trebuit să caut intens pe internet ce şi cum este cu treaba asta. Şi am aflat că piesa este scrisă şi interpretată de actriţa Graţiela Bădescu. 

Este o piesă one man show, dar şi interactivă! La intrarea am fost rugaţi să scriem ceva dedicat persoanei iubite. Mărturisesc că eu am scris " Doamnă"! 

Emil Boroghină, preşedintele juriului

Piesa susţinută o oră de actriţa autoare Graţiela Bădescu este dedicată condiţiei femeii de azi, o nouă Penelopă dedicată bărbatului ocupat cu războiul, sau altceva.

La un moment dat actriţa începe să dea spectatorilor şi mai ales spectatoarelor bileţelele scrise de noi şi să le recite cu voce tare. 

Mie mi-a picat un mesaj cam fotbalistic: "Respect". Cel mai implicat s-a dovedit actorul Vasile Pieca, era aici doar spectator, dar a contribuit cu inocenţă şi un pic de cabotinaj la desfăşurarea spectacolului.

Graţiela Bădescu

Actriţa a invitat pe un spectator ca să o ajute , Pieca iar s-a repezit, dar oferta a fost respinsă şi a fost ales un tânăr corespunzător rolului, aflu că şi el actor, de fapt! El a fost pus să dea replici să citească scrisori legate

de personajul feminin care are un iubit şi căruia îi scrie.

Spectacolul are foarte multe referinţe la mijloacele moderne de comunicare, computer, lucru cu fişiere, apare şi argoticul mojo care înseamnă putere. Cred că mulţi din spectatorii mai seniori au avut dificultăţi!

A fost un spectacol agreabil şi interesant!

  

ORACOL

Concert cu muzică din spaţiul german

Titlul concertului Filarmonicii Piteşti s-a numit 100% german. Eu cred că este discutabil Mozart şi Bruckner sunt austrieci, totuşi.

Aşadar prima piesă din această seară a fost Concertul nr. 2 pentru corn şi orchestră de W. A. Mozart. Orchestra mozartiană era în forma redusă şi oarecum ciudat dispusă. Solistul a fost maestrul Petrea Gîscă de la Iaşi şi dirijorul Vincent Gruger. Frumosul concert cu cornul solist are un aer uşor aristocratic şi elegant.

După acest concert domnul Gruger a dovedit că stăpâneşte excelent limba română, precum saşii copilăriei mele, fiind de fapt german din Westphalen. El ne-a explicat de ce este astfel aşezată orchestra. Aşa mi s-a mai luminat imensa mea ignoranţă muzicală. Este dispunerea germană, europeană. Dispunerea orchestrei pe care o cunoaştem noi acum este invenţie americană, precum Coca Cola. Inginerii de sunet americani care făceau înregistrări preferau ca sunetele înalte ale viorilor să fie separate de cele grave ale violoncelului sau contrabasului. Remarcasem înregistrări ale lui Karajan şi a altora în această configuraţie şi azi am aflat raţiunea. Eu cred că orchestra s-a auzit mai bine!

Aşa am ascultat şi Kleines Concert pentru corn şi orchestră cu doi corni obligaţi scris de dirijorul Gruger care este cornist la bază. Ne-a şi explicat despre corn cum este el descendentul buciumului din Alpi, elveţian. Piesa sa este o lucrare modernă în care cornul este un instrument de semnalizare ca pe vremuri în munţi, sau semnal pentru vânători!

În a doua parte a concertului am audiat Simfonia nr. 3 în re minor Wagner de Anton Bruckner tot în aranjamentul german. Este o piesă dificilă, în care autorul are teme wagneriene, are pasaje de vals şi pasaje trist melancolice. Sunt foarte importanţi suflătorii şi cornii în speciale.

 

Maestrul Gîscă, eu şi dirigent Vincent Gruger

A fost un concert foarte reuşit!

Târgul Gaudeamus

Ca de obicei primăvara şi toamna se organizează la ROMEXPO Târgul de carte Gaudeamus.

Astăzi am fost în Bucureşti şi am avut ocazia să-l vizitez.

Avantaj pensionar - am intrat gratis, pe bază de cupon!

Am nimerit exact când se producea festivitatea de deschidere a târgului de carte, unde invitate speciale erau ţările nordice. Domnul ambasador al Suediei a zis două, trei vorbe declarând deschis târgul. D'aia sunt aşa de prosperi nordicii, vorbesc puţin şi fac foarte multe!

Paul Daian

Primul stand care-ţi sare în ochi este acela al Editurii Humanitas, bine făcut, dar folosind imagini de la expoziţii anterioare. Sunt mult cărţi noi, iar cărţile lui Neagu Djuvara sau ale lui Lucian Boia sunt în ediţii de lux, cu hârtie de calitate şi cu poze, costă mult, dar conţinutul este cel pe care-l am în cărţile din biblioteca mea. Sunt ediţii foarte frumoase din cartea lui Ion Ioanid - Închisoarea noastră ce de toate zilele, o carte nouă de opinii a lui Andrei Pleşu şi cartea lui Liiceanu despre turnătorul său la securitate.

Alte edituri au cărţi la preţ redus, Humanitas nu are!

La standul Polirom am fost intervievat de postul tv....B1!!!! Am explicat ce fel de cărţi mă interesează, am remarcat că cititul trece pe computer, tabletă, kindle şi din acest motiv sunt multe cărţi la preţ redus pentru că hârtia pierde teren!
Am făcut poze şi la alte edituri, la un stand era celebrarea ţărilor nordice unde se serveau băuturi şi altele, iar în final am observat o mare vânzoleală!  

Era standul francofoniei şi erau o grămadă de pişcotari, domni şi doamne de expresion francaise care se înfigeau la nişte hors d'oeuvres, m-am  îmbrâncit şi eu şi am apucat nişte gustări cu brânză, creveţi şi două păhăruţe de Cabernet  românesc de calitate!

Pişcotarii

Deci, în concluzie, cărţi multe şi mici kefuri cu bătrânei ca mine curioşi să mănânce şi să bea ceva.

Şi mai ales trompeta lui Paul Daian!