Maigret

Maigret este un serial englezesc în 6 episoade.  Este atât de englezesc că nu pare a fi despre celebrul detectiv francez al lui Georges Simenon. Este filmat în Ungaria pentru că am recunoscut imagini din Stația de tren Keleti cu trenuri ca în România.

Inspectorul șef Jules Maigret este un tânăr din zilele noastre, interpretat de Benjamin Wainwright. El are de rezolvat mai multe afaceri polițiste. 

Prima este legată de acțiunile unor tâlhari care dau jafuri la bănci. În același timp pe malul Senei este descoperit un cadavru cu fața complet distrusă. Cu toate că procurarea Kernavel îl tot obligă să cerceteze cazul jafurilor, el investighează în continuare cazul omului ucis cu ajutorul inspectorului Foulon. Autorii jafului atacă și o bijuterie, lucru care nu are logică și unde sunt răniți și omorâți participanți și oameni nevinovați.  Dar Maigret își dă seama că jaful de la bijuterie avea ca scop să ajungă la arhiva primăriei care conținea hărți ale subteranelor Parisului. Așa că îi surprinde pe bandiți când jefuiau altă bancă. În același timp Maigret află că victima de pe malul Senei este un hoț care a jefuit un bogătaș sirian. Intervine securitatea franceză care îl avea pe acest sirian ca sursă de informații. Maigret îl încolțește și acesta recunoaște că împreună cu amanta franceză l-au surprins pe hoț și l-au omorât.

Celelalte patru episoade sunt legate de locul unde s-a născut Maigret, Saint Fiacre.

Următoarele două episoade se ocupă cu Ferdinand Fumal, un fost coleg de școală din copilărie, fiul unui măcelar din Saint Fiacre, pe care copii îl porecliseră Grasul. Fumal a ajuns un miliardar veros, care face afaceri prin șantaj. El reclamă că a primit niște amenințări cu moartea pe telefon de la adrese necunoscute. Însă experții IT depistează că exact de unde se primeau telefoanele de amenințare corespundeau cu locurile unde se afla Fumal. Totuși într-o noapte Fumal este găsit mort împușcat. Maigret rezolvă crima și în cursul cercetărilor se revede cu contesa de Saint Fiacre, care era și ea șantajată de Fumal să-și vândă domeniul. 

Ultimele două episoade sunt dedicate în principal afacerii Saint Fiacre. Totul este inspiră de romanul Afacerea Saint Fiacre, care fusese ecranizată cu Jean Gabin în rolul principal. Saint Fiacre fusese un domeniu unde tatăl său administra moșia contesei. Afacerile nu au mers bine și tatăl lui a murit de inimă rea. Din acest motiv Maigret refuza întoarcerea la Saint Fiacre. Contesa își dă seama că Gautier, administratorul actual o jecmănește și o obligă să vândă castelul moșiei. Maigret decide să ajungă la Saint Fiacre. În același timp trebuie să rezolve o crimă inexplicabilă comisă împotriva unui tânăr student, Antoine Batille. Acesta înregistra pe telefon zgomotele Parisului. Și într-un bar este bănuit de niște interlopi că-i înregistrează. Aceștia puneau la cale jefuirea unui colecționar de tablouri. Maigret îl oprește pe tânărul fiu al contesei de Saint Fiacre, expert de evaluări de pictură să nu se amestece cu acești indivizi dubioși. O echipă al lui Maigret îi supraveghează pe interlopi și îi arestează asupra faptului.  Ajuns la Saint Fiacre nu mai dă de contesă, aceasta murise la biserică la slujbă. Maigret dă vina pe medicația medicului contesei care se pare că era de conivență cu administratorul Gautier. Acesta jefuise sistematic pe contesă. Maigret îl ajută pe Maurice, fiul contesei să-l dea în gât pe Gautier pentru malversațiile făcute. Trebuie însă să se întoarcă de urgență al Paris. Finalul este extrem de tensionat, dar rezolvat cu sânge rece de Maigret. 

Merită văzut, chiar dacă o afacere franceză este foarte englezească.

Corpul femeii ca un câmp de luptă Teatrul Dramatic de Stat „Sandro Akhmeteli”, Tbilisi, Georgia

Această piesă a lui Matei Vișniec a fost jucată al Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Davila Pitești.

Cred că această piesă pare a fi cea mai interesantă, pentru mesajul piesei și pentru faptul că a fost jucată în limba georgiană. Am verificat pe net despre limba georgiană, este o limbă veche din cele caucaziene și nu prea seamănă cu nimic. Parcă am depistat niște cuvinte din rusă, chestiune normală pentru că a fost sub stăpânirea lor. 

Apoi este vorba despre piesă. Este inspirată din cele întâmplate în războiul din Bosnia. Violul în război, cum se spune și în piesă este menit să să dezarmeze inamicul și este un eveniment care are ca semnificație luarea în stăpânire. Mai este vorba și de faptul că mai multe etnii stăpânesc același teritoriu, dar îi despart credințele religioase în acest caz. Pentru că în fosta Yugoslavie toți vorbeau aceeași limbă, sârbo croata, sub mai mult forme, căci nu există o limbă bosniacă, deci musulmanii vorbesc aceeași limbă ca sârbii și croații din această țară, dar au ajuns să se urască de moarte în evenimentele de la fărâmarea fostei Yugoslavii. 

Piesa constă din discuția dintre două femei. Kate Mc Loin, irlandezo americană, se pare de la Crucea Roșie și bosniaca Dorra care a fost violată. 

Piesa este regizată interesant. Noi spectatorii stăteam pe scaune așezate pe scenă și în mijlocul nostru se producea cele două actrițe. Aș spune că ambele sunt extrem de frumoase. Dialogurile se produceau între ele, dar se auzeau și din off pe un fond muzical cu accente grave. Apoi actrițele purtau la gât niște minicamere video care apoi transmiteau imagini cu întârziere pe ecranul din spate. Pentru că exista supratitrarea în românește, unele erau texte suplimentare care să dea înțeles dialogului și a ambientului în care se petrecea tragedia. 

A fost un spectacol reușit și actrițele, cât și regizorul, care a apărut în final merită felicitați

Distribuția

Gvantsa Kandelaki

Sofia Sebiskveradze

Regia artistică / Irakli Gogia

Muzica / Mehran Mirmiri

Belmondo Nouvelle Vague

Întâmplarea a făcut să caut un film și am dat pe Netflix de două filme cu Belmondo în 1960, aflat la debut de carieră și în același an cu capodopera A Bout de souflle - Cu sufletul la gură. Am văzut aceste filme în ordinea următoare Une homme nomme la Rocca - Un om numit La Rocca, apoi Les distractions - Distracțiile. Apoi am căutat și am găsit un stream pe care am revăzut A bout de souflle - Cu sufletul la gură. Acest film l-am văzut prima dată la Biblioteca franceză pe când eram student! De fapt căutam Nouvelle vague, un film Netflix, care încă nu este difuzat la noi. Am văzut și acest film care este dedicat capodoperei lui Jean Luc Godard.

Un homme nomme La Rocca

Acest film este realizat în 1961 de Jean Becker. Jean Paul Belmondo joacă în acest film rolul unui gangster, La Rocca, rol în care era distribuit la începutul carierei. Filmul este despre un hoț, gangster numit La Rocca care este temut pentru că trăgea rapid și înfricoșa gangsterii. Un prieten al lui Xavier Ade este prins și judecat pentru o crimă pe care nu o comisese, de fapt un alt gangster Villanova o făcuse. La Rocca îl execută și preia afacerile lui Villanova, dar intră în conflict cu o bandă de americani condusă de un bandit interpretat de Michel Constantin. În timpul răfuielii, bandiții americani sunt terminați de La Rocca, dar La Rocca intră la pușcărie și ajunge coleg cu Xavier. Ambii se înscriu voluntari la o deminare pe malul Mării Mediterane. Xavier are un accident cu o mină și își pierde mâna. Sunt eliberați și împreună cu sora lui Xavier vor să cumpere o proprietate, dar nu au bani. Xavier ia banii unii fost acolit care, însă pune pe urmele lui niște asasini. Aceștia au o altercație și sora lui este împușcată. Xavier vine fericit să anunțe că a cumpărat proprietatea, dar află că sora lui nu mai este. Cei doi se despart la cimitir. 

Este un film modest care mizează pe calitățile tânărului și talentatului Jean Paul Belomondo, care este potrivit în rolurile de hoț simpatic.

Les Distractions

Acest film a fost realizat în 1960 în regia lui Jean Dupont. Rolul principal îl are Jean Paul Belmondo care este Paul, fotograf și jurnalist. Este un mare seducător și golănaș. Are o iubită, pe  fotomodelul Vera (Alexandra Stewart). În film apar și alte vedete la început de carieră, precum Sylva Koscina în rolul altui fotomodel, Arabelle, sau Mireille Darc care aici este brunetă! Are o noapte de amor cu Arabelle care îl pârăște Verei. Subiectul principal al filmului este însă relația lui Paul cu Laurent Porte (Claude Brasseur), fost camarad la parașutiști în Algeria, care fură o mașină și omoară un polițist. Paul încearcă să-l salveze și să-l ducă în Spania. Însă Laurent fuge de la Dany, o altă iubită a lui Paul unde îl ascunsese. În final poliția îl înconjoară pe Laurent și comisarul îl roagă pe Paul să-l convingă pe Laurent să se predea, Însă această însă se sinucide. Final trist. Filmul nu-i grozav, iar se mizează pe farmecul lui Belmondo și că sunt multe vedete feminine în devenire din acea perioadă.

A bout de souffle

Acest film este capodopera lui Jean Luc Godard realizat în 1960, pe scenariul realizat de Jean Luc Godard, Claude Chabrol, Francois Truffaut. Rămâne ca filmul definitoriu al Noului Val francez de cinema.

În rolurile principale sunt Jean Paul Belmondo în rolul lui Michel Poiccard și Jean Seberg în rolul lui Patricia Franchini, o americancă stabilită la Paris și iubita lui Michel. 

Michel fură o mașină este urmărit de poliție și omoară un polițist. Ajunge în Paris unde trece la pe iubitele lui. O tapează pe una dintre ele de bani. Pe stradă o întâlnește pe Patricia care vinde New York Herald Tribune, care se vindea în Europa, Patricia este și reporter și ajunge la aeroport unde trebuie să ia un interviu lui Parvulesco, un celebru scriitor de origine română în epocă. Filmul este o sarabandă de furturi de mașini făcute de Michel cu care o plimbă pe Patricia, dă telefoane către un anume Antonio care-i datorează bani, are discuții cu un anume Tolmatchoff, de la care vrea niște bani. Sunt apoi scenele superbe cu Michel și Patricia în care ea se întreabă dacă îl iubește pe Michel. Însă îl denunță la poliție. Exact când Antonio îi aduce banii, este interceptat de poliție și împușcat. Scena finală este cu Paul căzut jos și ultima lui frază este că o acuză pe Patricia că este degueulasse - ticăloasă! Iar Patricia întreabă ce semnifică acest cuvânt și se șterge pe buze cum făcea Paul, ca un fel de tic. Jean Seberg, una din cele mai frumoase actrițe americane ale momentului a avut un destin nefericit, era urmărită de FBI, pentru opiniile sale și a murit la doar 40 de ani.

Filmul a făcut multe valuri în epoca cea mai productivă a cinematografului francez, începând din 1960, când criticii de la Cahiers de Cinema se apucă să facă filme.

Nouvelle Vague

Acest film realizat acum, în 2025 este un omagiu adus cinematografului francez, făcut de un regizor american, Richard Linklater! Suntem în 1959 și tinerii critici de la Cahiers de Cinema, Jean Luc Godard, Francois Truffaut, Claude Chabrol,  plictisiți de felul în care se făcea film, se decid să devină ei regizori. După succesului Truffaut cu Cele 400 de lovituri, Godard se decide să facă și el un film A bout de souffle. Godard făcea filmul conform inspirației lui de moment, fără a a avea un scenariu clar definit. Tânăra vedetă americană Jean Seberg (Zoe Deutch) este excedată de indecizia regizorului, pe când Jean Paul Belmondo se supune cu entuziasm inspirațiilor lui Godard. Cel mai disperat de atitudinea lui Godard este producătorul Georges de Beauregard. Godard face filmul direct pe stradă, fără studio, ca și cum ar fi un documentar și-l chinuie pe operatorul Raul Coutard. Este formidabil cu Linklater a găsit actorii care seamănă  cu actorii din A bout de souflle în special Zoe Deutch care pare o autentică Jean Seberg, precum și Aubry Dullin care seamănă cu Belmondo. După toate aceste zbateri și probleme filmul lu Godard este o mare lovitură și a rămas ca referință în cinematograful mondial. Noul val francez a influențat pe cei de la Hollywood și am văzut filme cu personajul Parker influențate de acest cinematograf, dar filmele nu au fost prea reușite. 

Mai remarc ceva, suntem la sfârșitul anilor 50 și multe din casele au un aer părăginit, cumva cum arăta și România în aceeași perioadă. Au început anii 60 și Franța ca toată Europa capitalistă a cunoscut o înflorire extraordinară care a schimbat peisajul. Pe când la noi am abordat sistemul blocurilor muncitorești, care au mizerabilizat peisajul  comunist.

Crucea și puterea de Giovanni Filoramo

Crucea și puterea subintitulată Creștinii, de la martiri la persecutori este o carte de istoria creștinismului. Cartea se focalizează de perioada antichității târzii a secolului al IV d. Cr. De la crucificarea lui Isus a urmat propovăduirea celor spuse de El prin apostoli. Rolul cel mai important l-a avut Sf. Paul care a propovăduit evanghelia la neamuri, cei din jurul Mediteranei, în special greci. Ei au primit numele de creștini de la Cristos - Mesia în greacă. Această religie a Unicului Dumnezeu, al Fiului său și a Sfântului Duh a prins aripi și comunitățile creștine s-au răspândit în tot Imperiul Roman. Prima prigoană a creștinilor a declanșat-o  Nero, acuzându-i pe creștini că au dat foc Romei. Cea mai cruntă prigonire a declanșată-o Diocletian. În secolul al IV-lea împăratul Constantin cel Mare avea nevoie de un suport al regimului său și a decis că crucea este simbolul care i-a adus victoria împotriva inamicilor și a decretat creștinismul ca religie a Imperiului ce poate fi practicată liber. Dar Constantin cel Mare a constatat că în creștinism erau multe dispute teologice și pentru a lămuri aceste dispute, în special arianismul a convocat Conciliul de la Niceea în 325 d. Cr. Acest Conciliu a stabilit textul crezului, cele patru evanghelii ale Noului Testament. În acțiunea de impunere a creștinismului în epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Atanasie al Alexandriei. După Constantin cel Mare împărații romani devin împărați creștini. Cu o singură excepție, scurtă de altfel, între 361 și 363 d. Cr prin Iulian zis și Apostatul. Acesta a încercat restaurarea păgânismului și cultului zeilor. Următorii împărații sunt creștini și după Teodosie, la finalul secolului IV creștinismul se impune ca religie de stat. Deciziile lui și ale lui Teodosie al doilea se concretizează în Codexul lui Teodosie care reglementează relațiile dintre stat și Biserică. Aceste evenimente conduc la distrugerea templelor păgâne și la prigonirea adepților religiilor păgâne. În această epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Ambrozie al Milanului, care impune Biserica ca deasupra împăratului. Aceste dispute între Biserică și puterea lumească vor continua în Evul Mediu. La începutul secolului V în Africa de Nord unde este Augustin episcop de Hippona se desfășoară o puternică ciocnire între niceeni, adepții Conciliului de la Niceea și donatiști, adepții lui Donatus care propovăduia un creștinism mult mai aspru. Augustin este unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii și cartea sa Cetatea lui Dumnezeu este una din lucrările teologice de bază.

În tot acest secol al IV-lea observăm că creștinii trec de la martiri și prigoniți la prigonitori ai celorlalte culte al Imperiului Roman. Sunt ciocniri violente între creștini și păgâni, între niceeni și schismatici. Sunt distruse templele zeilor, pentru că erau idoli periculoși din punctul de vedere al creștinilor. O victimă a acestor ciocniri a fost Hypatia,o filosoafă neoplatonică, care a a fost ucisă barbar de către cretini dezlănțuiți care distruseseră anterior și Serapeum, templul lui Serapis din Alexandria.

Acest secol al IV -lea este esențial pentru evoluția creștinismului care devine religia Imperiului Roman și ulterior al întregii Europe. 

Răpire Teatrul Luceafărul la Sala Sindicatelor Pitești

În această seară de luni 24 noiembrie am văzut la Sala Sindicatelor o comedie spaniolească aparținând autorului și actorului Fran Nortes. 

Suntem într-o cameră dintr-un apartament din Madrid și pe perete tronează tabloul lui Cholo Simeone, antrenorul lui Atletico de Madrid. Pentru că pentru spanioli una dintre obsesiile populare este fotbalul. La un moment dat un ministru care ajunge acolo spune că a ajuns la niște nenorociți de suporteri ai lui Atletico, el fiind probabil suporterul lui Real. În altă secvență doi cumnați spun că se vor muta la Zaragoza și o să fie suporterii echipei locale.

Da nu fotbalul este subiectul piesei, ci este corupția marilor demnitari și disperarea oamenilor simpli care sunt obligați să suporte consecințele corupției.

Paco (Costi Diță) este un măcelar în piață și aceasta va fi demolată să facă loc unui proiect imobiliar al ministrului Jimenez. Disperat acesta îl răpește pe fiul ministrului (Angel Popescu). Peste el dau sora (Andreea Grămoșteanu) și cumnatul (Marius Rizea), vânzători în piață și-l descoperă pe cel răpit. Află de la acesta de malversațiile ministrului Jimenez (Florin Bususioc) și încearcă să le blocheze, dar nu reușesc. Fiul și tatăl pleacă liniștiți, dar fiul uită telefonul în care precupeții descoperă detaliile afacerii. Și așa cei doi sunt arestați. Final fericit! Costi Diță nu se poate desprinde de personajul Giani Orlando pe care-l joacă de atâta timp în Las Fierbinți, ba folosește câteva din expresiile de acolo. Ceilalți actori își joacă convingător rolul, Florin Busuioc este ministru, nu mai prezintă vremea la Protv. O comedie simpatică plină de umor cu un subiect de actualitate, corupția demnitarilor.

Distribuția

Costi Diță

Florin Busuioc

Andreea Grămoșteanu

Marius Rizea

Angel Popescu

Regie: Daniel Hara

Scenografie Monica Păduraru

Coreografie: Roxana Colceag

Traducere. Luminița Voina Răuț

Toc Toc Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

 

În duminica de 23 noiembrie am avut o surpriză, în locul piesei unei trupe maghiare, ne-a fost prezentat spectacolul de la Teatrul din Craiova, Toc Toc. 

Piesa îi aparține actorului și dramaturgului francez Laurent Baffie și a fost jucată prima dată la Paris în 2005. Este o comedie cu nebuni, deci nu poate fi decât o comedie spumoasă, haioasă, simpatică cu quiproquo, încurcături. 

Ne aflăm în sala de așteptare a cabinetului faimosului medic psihiatru dr. Stern.

Primul pacient care se află deja în cabinet este Fred, care suferă de sindromul Tourette, adică înjură și vorbește urât. Intră în sala de așteptare taximetristul Vincent, care înmulțește în gând numere mari și complicate, are mania să numere orice. Urmează Blanche care este asistentă medicală și suferă de fobia de microbi și se spală la baie tot timpul. Vine apoi Maria, care suferă de mania de a verifice robinetele din casă, apa, lumina, gazele și vrea tot timpul să se întoarcă acasă să verifice dacă le-a lăsat aiurea. Urmează Lili care nu se poate abține să repete tot ce spune. Ultimul care apare este Bob, creator de jocuri video care se teme să sară peste linii. Problema este că dr. Stern este absent și asistenta lui se scuză că este blocat la Frankfurt și întârzie. 

Din plictis Bob le propune celorlalți să facă terapie de grup, dacă Stern lipsește. Toți încearcă să-și vindece maniile, pe care Fred le știe numele dintr-un carnețel. Și fiecare încearcă să nu își lase maniile să se producă timp de trei minute. Astea declanșează momente comice pentru că niciunul nu reușește, mai ales Fred care înjură tot timpul. O analiză finală arată că fiecare a reușit preț de câteva secunde să uite de manie, cu excepția lui Fred, ceea ce îi mulțumește pe toți. Doctorul n-a sosit, asistenta se scuză și fiecare pleacă pe rând, doar Fred rămâne să se lămurească. Finalul este neașteptat.

Scenografia este simplă: două uși, cea de intrare în sala de așteptare, și cea de la baie. În rest sunt scaunele pe care pacienții așteaptă, dezinfectate pe rând de Blanche, pe care se tot așază alții. Regia lui Alexandru Boureanu și a Ralucăi Păun, actriță și ea în piesă lasă actorii să se exprime liber și creează atmosfera comică, pentru că spectatorii se tăvălesc de râs. Și distribuția a fost foarte bine aleasă și actorii sunt naturali în roluri și creează comicul de limbaj și situație. Pe actori i-am identificat de pe net.

A fost cea mai reușită piesă jucată până acum în Festivalul Liviu Ciulei.

Distribuția:

Blanche - Romaniţa Ionescu

Asistenta - Ramona Drăgulescu

Lili - Costinela Ungureanu

Fred - Marian Politic

Vincent Alex Calangiu

Bob - Claudiu Mihail

Maria - Raluca Păun

Regia artistică: Alexandru Boureanu și Raluca Păun

Traducerea: Raluca Păun

Decorul: Vanessa Beca

Costumele: Lia Dogaru

Fracturi Teatrul Davila Pitești

În această seară de 22 noiembrie la Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandra Davila Pitești am vizionat o punere în scenă a teatrului gazdă. Este vorba de Fracturi de Mihaela Michailov. Cum mă așteptam am urmărit o dramă cu oameni obișnuiți de azi. Doamna Michailov este factor principal la Teatrul Replika din București. Am avut ocazia să și vedem la final când actorii au ieșit la rampă și au chemat pe regizoarea Irina Alexandra Banea, dar și pe autoare, Mihaela Michailov. 

Faptul că vom vedea o dramă s-a văzut de la început. Piesa ne prezintă o reuniune de familie cu bunica Doina care a împlinit 65 de ani și s-a întors din Italia unde este badantă în Italia. Sunt prezenți fiica Amalia și soțul Marian, nepoata Andra și iubitul ei Matei. Nu lipsește nici vechea prietenă Corina a Doinei. Familia o sărbătorește pe Doina dar vedem că este o familie în criză, pentru că Amalia se ceartă urât cu Marian și Doina îi trimite la plimbare să-și revină. Piesa continuă pe cupluri. Primul este Doina cu Corina care este obsedată că teiul din fața blocului este pe cale să fie tăiat. Pentru că toți se supun zeului mașină și trebuie parcare! Dar Doina îi mărturisește că experiența ei de badantă s-a terminat. A dus o viață grea cu o bătrână care a chinuit-o, pe care a vrut să strângă de gât.  Grea viață pentru expate care șterg la gură și la cur bătrâni. Apoi apare cuplul Andra Matei care pregătesc bacalaureatul, iar Matei nu vrea să le pice Blaga, mai bine Marin Preda cu Moromeții, sau de ce nu Creangă. Pe acest ambient vesel Andra îi mărturisește că este gravidă și că este decisă să avorteze. Urmează mama Amalia cu fiica Andra care nu poate fi întoarsă din decizia de avort. Nu reușește nici bunica Doina. Cea mai  tensionată scenă când se confruntă cu soțul Marian. Amalia este hotărâtă  să plece simte că numai poate și Marian nu poate să o convingă. La fel cum Marian nu este interesat de justificările lui Matei privind sarcina fiicei. Oameni obișnuiți cu probleme. O piesă bine scrisă și cu un puternic filon dramatic. Am fost impresionat de disponibilitatea dramatică a actriței Ioana Podăreanu.

Distribuția

Doina – Daniela Butușină

Amalia – Ioana Podăreanu

Andra – Teodora Colț

Corina – Mirela Popescu

Marian – Florin Dobre

Matei – Șerban Ghilvaci

Regia artistică Irina Alexandra Banea

Scenografia Miruna Varodi