sâmbătă, 8 noiembrie 2025

O casă deschisă Teatrul Odeon


În continuarea Festivalului de Teatru Liviu Ciulei de la Teatrul Davila Pitești am vizionat astă seară, 8 noiembrie piesa O casă deschisă a dramaturgului american Will Eno pusă în scenă la La Teatrul Odeon București.

Piesa este una de studio. De ce spun asta? Pentru că actorii nu se auzeau vorbeau cu voce joasă și replicile nu se auzeau. Oi fi eu surd, dar cred că și ceilalți spectatori au avut aceeași impresie. A fost po idee greșită să fie pusă pe scena din sala mare a teatrului pentru că replicile nu se auzeau. În plus este și plictisitoare. 

Suntem într-o casă condusă autoritar de un tată castrator, aflat într-un cărucior cu rotile care-și chinuie fiica și fiul și pe soție. În plus apare și unchiul cel care avea replicile spuse aproape în șoaptă. Fiica se duce la spital pentru că are un nodul suspect pe coloană, se pare că are un accident, pleacă și fratele după ea. În final la spital pleacă soția și unchiul. Rămâne tatăl și apare intempestiv o agentă imobiliară, pentru că tatăl se gândea să vândă casa. Este interpretată de actrița Ioana Bugarin care interpretează și rolul fiicei. Vorbind de Ioana  Bugarin nu eram, convins că este ea, o confundam cu sora ei mai tânără, Mara Bugarin, care a jucat într-o piesă pusă pe stradă, aici în Pitești. Agenta sosește împreună cu zugravul decorator, interpretat de același actor care era fiul. Apare și cuplul care vrea să cumpere și care sunt anterior soția și unchiul. În fine reușesc să îl expedieze pe tată la spital. În schimb apare fratele soției, adică cel care anterior fusese tatăl. Finalul este că deschid ferestrele și ies într-o frumoasă grădină care aduce a ....Livada cu vișini. 

Cum am spus nu-i mare lucru de piesă, în schimb actorii sunt de calitate și s-au străduit să ne facă atenți într-o piesă foarte plictisitoare. 

Distribuția

Adrian Titieni – Tatăl
Elvira Deatcu – Mama
Ioana Bugarin – Fiica
Eduard Trifa – Fiul
Ioan Batinaș – Unchiul

Regia artistică / Teodora Petre
Scenografia, decorul, costumele și light design / Ioana Pashca
Muzica originală / Cezar Antal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu