Scenă de familie la Teatrul Davila Pitești

În această seară de 13 decembrie la Teatrul Alexandru Davila s-a produs avanpremiera piesei Scenă de familie, aparținând scriitoarei Alexandra Băcăoanu. Regia aparține lui Thomas Ciulei, fiul lui Liviu Ciulei, în sala Studio Liviu Ciulei a teatrului Davila.

Este o piesă românească contemporană, o dramă care se petrece într-un oraș monoindustrial din Valea Jiului. Pe lângă criza industrială și economică a acestor orașe are loc și criza familiei din astfel de orașe.

Tatăl miner este pensionat, la 45 de ani, dar pensia este insuficientă și trebuie să găsească de lucru. Însă ca toți minerii a căzut în patima băuturii. Nu este situația magistraților din  justiție, care parcă ei ar lucra în mină cu grad de risc avansat, unde mina cade pe tine, explodează gazele de mină, nu ca la ei unde doar îți cad dosarele în cap! Soția s-a îndepărtat și pentru că fiica a plecat în Anglia la muncă, vrea și ea să lucreze la curățenie în Anglia. De fapt, cum devoalează soțul și-a găsit un prieten pe FB. Fiica, Magda, care tocmai s-a întors acasă este interogată de mamă ce face acolo. Aflase că a lucrat pe videochat. Finalul este cathartic, Magda recunoaște că a făcut și prostituție, că a devenit dependentă de droguri și a rămas gravidă și vrea să păstreze copilul și să-l crească acasă. Așa că toți cântă acompaniați la chitara tatălui : We will rock you. Familia care părea că se dezagrege, se reunește.

O piesă dură, cu subiect adevărat, cu actori în mare formă și cu o scenografie suficientă.

Distribuția:

Paula Chirilă – Ana (mama)

Cătălin Mirea – Cristi (tatăl)

Luana Lute – Magda (fiica)

Regia artistică și scenografia Thomas Ciulei

Adaptare după „Scenă de familie” de Alexandra Băcăoanu.

Hunting Season cu Mel Gibson și Jay Kelly cu George Clooney

Am văzut două filme având pe generic doi mari actori ai momentului și aș vrea să le prezint.

Hunting Season

Este un film de genul western având ca personaj principal un om pe care toți îl denumesc cowboy. Filmul nu este cine știe ce, lui Mel Gibson nu i se mai oferă roluri în filme de mare calitate pe măsura talentului său. Filmul se petrece într-o zonă muntoasă, cu păduri. În ultimele filme Gibson are o barbă albă de predicator și tot timpul personajul lui arată o credință puternică, care este pare fiind și a actorului. Aici, într-o cabană personajul lui, Bowdrie își crește fiica, Tag o adolescentă ajunsă la maturitate. Tag știe să împuște cerbi cu arma cu lunetă, se duce la pescuit, duce o viață asemănătoare cu strămoșii preistorici. Bowdrie se duce la oraș să verifice poșta primită și să mai stea de vorbă cu șeriful Brake. Într-o zi, prin pădure, pe lângă un pârâu aude strigăte ce ajutor și dă de o tânără femeie rănită, numită January. O aduce acasă o îngrijește împreună cu fiica Tag și aceasta se întremează. Află că a fost luată ostatică împreună cu prietena ei ospătăriță, care era combinată cu un ajutor de șerif, Jensen. De la Brake a aflat că Jensen era băgat în niște afacere murdare. În orășelul montan se aciuise o bandă din cartelurile mexicane de droguri, condusă de un anume Alejandro (Jordi Molla). Ospătărița fusese ucisă și bandiții credeau că și ea este moartă. După ce s-a pus pe picioare, January este dată în grija șerifului să o ducă cât mai departe de aceste locuri. Însă unul din ajutoarele de șerif află și banda lui Alejandro o ia din nou ostatică pe January. Bowdrie află unde este sediul bandei și începe o luptă cu bandiții. Ajutorul surpriză este Tag cu pușca ei cu lunetă. Bowdrie îi termină pe bandiți, Tag rezolvându-l pe Alejandro, banditul șef. January este eliberată și poate pleca de acolo. Finalul este melodramatic într-un final legat de fiica lui și mama ei presupusă moartă. Un film bunicel, văd că i-a crescut pe IMDb cota de la 4,9 la 5,4!

Jay Kelly

Acesta este ultimul film al lui George Clooney, lansat se pare la Festivalul de la Veneția. Văzând filmul mi-a produs impresia că ar putea fi inspirat din Opt și jumătate al lui Fellini. Este un film trist! 

Clooney este în film actorul de mare succes Jay Kelly, ajuns foarte bogat și celebru după filmele făcute. Și dintr-o dată apar problemele. Fiica cea mică, Daisy dă dovadă de independență și înainte de colegiu pleacă în Europa cu prietenele. Fiica cea mare, Jessica îl acuză că nu s-a îngrijit de ea. Sunt probleme cu echipa lui inclusiv cu Ron (Adam Sandler), agentul lui care îi ia 15% din câștiguri. Moare un mare regizor, Peter Schneider, cel care l-a lansat și la funeralii îl revede pe Timothy, fostul lui coleg de actorie, între timp ajuns doar un instructor pentru copii. După câteva pahare Timothy vrea să- bată pe Jay, pentru că i-a furat cariera. La o probă de debut cu Schneider, Jay se oferă să interpreteze el partea lui Tim și este angajat în film. Urmează o carieră fulgurantă. După incidentul cu Tim, Jay se decide să-și urmeze fiica în Europa la Paris și apoi în Italia unde urmează să primească un omagiu, pe care inițial îl refuzase. Pleacă cu avionul personal al Paris, apoi ia trenul spre Italia. Această călătorie îi dă ocazia lui Kelly la niște flash back-uri  din începutul carierei lui, care îl urmăresc dea-lungul călătoriei în Europa. Se vede părăsit de echipă, inclusiv agentul Ron vrea să plece, dar cedează rugăminților lui Kelly și rămâne. Tot timpul îl apasă de faptul că nu a avut grijă de fiicele lui. Pe drumul cu trenul îl blochează pe un hoț în scene parcă făcute într-un film! La festivitate de omagiere îl invită inclusiv pe tatăl lui, fost muncitor (Stacy Keach, ce actor a fost!), care însă se îmbată, i se face rău și pleacă. Finalul este la festivalul de omagiere, unde vedem imagini cu  Sophia Loren, cu Marcelo Mastroianni, trimitere la Fellini și imagini din filmele lui Jay Kelly.  Nostalgia după tinerețe și succes îl copleșește pe Jay Kelly.

Merită văzut în primul rând pentru recitalul dat de George Clooney.

Marea înghesuială la Sala Sindicatelor Pitești

Cred că n-am mai râs demult așa, ca în această seară. Această piesă  realizată de trupa independentă P2P este o comedie extrem de spumoasă plină de quiproquouri și minciuni. Pare a fi o adaptare după o comedie franțuzească în opinia mea. 

Jane (Ana Odagiu) este o întreprinzătoare femeie care rulează alternativ doi amanți Robert (Sergiu Costache ) și Billy (George Ivașcu). Îi tapează de bani pe amândoi pe aceleași cheltuieli. Totul se dă peste cap când apare prietena ei, Mary (Alexandra Răduță). Și cei doi amanți dau unul peste altul și cele două femei construiesc tot felul de minciuni. Cei doi amanți ai lui Jane pun ochii pe Mary, și îi fac tot felul de avansuri, care o enervează pe Jane. Billy își luxează piciorul și-și minte soția că este la o clinică. Și minciunile sunt date din nou peste cap în momentul în apare și soțul lui Mary (Bogdan Farcaș), un veterinar bețiv care are o fermă de oi în Australia. Se construiesc minciuni în continuare, Robert devine  Bob nebunul, soțul din pușcărie al lui Jane. Totul devine și mai aiuritor când Mona (Paula Chirilă), soția lui Billy, care dă de adresă apartamentului lui Jane printr-o aplicație de pe telefon. Jane minte că la ea este o clinică. după tot felul de situații comice Mona pleacă cu soțul, la fel și Mary cu soțul veterinar. În fine Jane și Robert sunt singuri. Și se aude soneria de la ușă. Oare cine ar fi? Imaginara mamă a lui Jane, mare consumatoare de vodcă, oare?

Toți actorii au fost într-o formă deosebită, și lumea nu mai putea de râs. Culmea că toți actorii masculini au fost în distribuția din serialul Protv, Clanul. Scenografia este funcțională, iar regia îi lasă pe actori să se dezlănțuie.

Distribuția: George Ivașcu, Ana Odagiu, Sergiu Costache, Bogdan Farcaș, Paula Chirilă si Alexandra Răduță

Regia si Adaptarea: Dragos Câmpan

Scenografia: Maria Dore

Valurile de Virginia Woolf

De câtva timp Mircea Mihăieș publică fragmente din cartea sa despre Virginia Woolf în revista România Literară. Virginia Woolf a fost o importantă scriitoare engleză de la începutul secolului XX și din perioada interbelică. Ea făcea parte din grupul Bloomsbury de scriitori din această perioadă. Pe la începutul anilor 70 au apărut în traducere românească cele mai importante cărți scrise de ea. Știu vă am cumpărat această carte, din snobism, dar nu am citit-o! Așa că am luat-o acum din bibliotecă să o citesc. Văd că aceste cărți nu s-au mai retipărit. Am găsit coperta cărții apărute în 1973. Cartea este tradusă  de Petru Creția care o prezintă pe scriitoare și romanul ei. Creția o consideră pe Virginia Woolf ca o scriitoare la fel de importantă pentru evoluția romanului precum Kafka și Faulkner și de asemenea, James Joyce. 

Romanul Valurile, considerată capodopera acestei scriitoare nu este propriu zis un roman. În roman sunt 6 personaje care ies succesiv la rampă. Este vorba despre Susan, Rhoda și Jinny personaje feminine, Louis, Neville și Bernard, personaje masculine. În plus este amintit mereu Percival. Romanul începe cu adolescența acestor personaje care se petrece în școli particulare, public school, gen Eton sau Harrow. Personajele fac parte din aristocrația engleză nobiliară și burgheză. Se amintește mereu de accentul lui Louis, al cărui tată este bancher australian. Principala preocupare a băieților este cricketul. După aceste școli urmează universitățile, Oxford sau Cambridge, sau universități străine. Personajele s-au maturizat sunt cupluri, au copii, se îndreaptă spre senectute. Percival pleacă în India și moare aruncat de pe cal, fiind regretat de toți. În rest romanul este alcătuit din descrieri poetice de natură, impresii fugitive de momenta ale personajelor. 

Nu pot să zic că am citit-o rapid, dar nici nu-i nevoie pentru că în roman nu se întâmplă mai nimic. 

Maigret

Maigret este un serial englezesc în 6 episoade.  Este atât de englezesc că nu pare a fi despre celebrul detectiv francez al lui Georges Simenon. Este filmat în Ungaria pentru că am recunoscut imagini din Stația de tren Keleti cu trenuri ca în România.

Inspectorul șef Jules Maigret este un tânăr din zilele noastre, interpretat de Benjamin Wainwright. El are de rezolvat mai multe afaceri polițiste. 

Prima este legată de acțiunile unor tâlhari care dau jafuri la bănci. În același timp pe malul Senei este descoperit un cadavru cu fața complet distrusă. Cu toate că procurarea Kernavel îl tot obligă să cerceteze cazul jafurilor, el investighează în continuare cazul omului ucis cu ajutorul inspectorului Foulon. Autorii jafului atacă și o bijuterie, lucru care nu are logică și unde sunt răniți și omorâți participanți și oameni nevinovați.  Dar Maigret își dă seama că jaful de la bijuterie avea ca scop să ajungă la arhiva primăriei care conținea hărți ale subteranelor Parisului. Așa că îi surprinde pe bandiți când jefuiau altă bancă. În același timp Maigret află că victima de pe malul Senei este un hoț care a jefuit un bogătaș sirian. Intervine securitatea franceză care îl avea pe acest sirian ca sursă de informații. Maigret îl încolțește și acesta recunoaște că împreună cu amanta franceză l-au surprins pe hoț și l-au omorât.

Celelalte patru episoade sunt legate de locul unde s-a născut Maigret, Saint Fiacre.

Următoarele două episoade se ocupă cu Ferdinand Fumal, un fost coleg de școală din copilărie, fiul unui măcelar din Saint Fiacre, pe care copii îl porecliseră Grasul. Fumal a ajuns un miliardar veros, care face afaceri prin șantaj. El reclamă că a primit niște amenințări cu moartea pe telefon de la adrese necunoscute. Însă experții IT depistează că exact de unde se primeau telefoanele de amenințare corespundeau cu locurile unde se afla Fumal. Totuși într-o noapte Fumal este găsit mort împușcat. Maigret rezolvă crima și în cursul cercetărilor se revede cu contesa de Saint Fiacre, care era și ea șantajată de Fumal să-și vândă domeniul. 

Ultimele două episoade sunt dedicate în principal afacerii Saint Fiacre. Totul este inspiră de romanul Afacerea Saint Fiacre, care fusese ecranizată cu Jean Gabin în rolul principal. Saint Fiacre fusese un domeniu unde tatăl său administra moșia contesei. Afacerile nu au mers bine și tatăl lui a murit de inimă rea. Din acest motiv Maigret refuza întoarcerea la Saint Fiacre. Contesa își dă seama că Gautier, administratorul actual o jecmănește și o obligă să vândă castelul moșiei. Maigret decide să ajungă la Saint Fiacre. În același timp trebuie să rezolve o crimă inexplicabilă comisă împotriva unui tânăr student, Antoine Batille. Acesta înregistra pe telefon zgomotele Parisului. Și într-un bar este bănuit de niște interlopi că-i înregistrează. Aceștia puneau la cale jefuirea unui colecționar de tablouri. Maigret îl oprește pe tânărul fiu al contesei de Saint Fiacre, expert de evaluări de pictură să nu se amestece cu acești indivizi dubioși. O echipă al lui Maigret îi supraveghează pe interlopi și îi arestează asupra faptului.  Ajuns la Saint Fiacre nu mai dă de contesă, aceasta murise la biserică la slujbă. Maigret dă vina pe medicația medicului contesei care se pare că era de conivență cu administratorul Gautier. Acesta jefuise sistematic pe contesă. Maigret îl ajută pe Maurice, fiul contesei să-l dea în gât pe Gautier pentru malversațiile făcute. Trebuie însă să se întoarcă de urgență al Paris. Finalul este extrem de tensionat, dar rezolvat cu sânge rece de Maigret. 

Merită văzut, chiar dacă o afacere franceză este foarte englezească.

Corpul femeii ca un câmp de luptă Teatrul Dramatic de Stat „Sandro Akhmeteli”, Tbilisi, Georgia

Această piesă a lui Matei Vișniec a fost jucată al Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Davila Pitești.

Cred că această piesă pare a fi cea mai interesantă, pentru mesajul piesei și pentru faptul că a fost jucată în limba georgiană. Am verificat pe net despre limba georgiană, este o limbă veche din cele caucaziene și nu prea seamănă cu nimic. Parcă am depistat niște cuvinte din rusă, chestiune normală pentru că a fost sub stăpânirea lor. 

Apoi este vorba despre piesă. Este inspirată din cele întâmplate în războiul din Bosnia. Violul în război, cum se spune și în piesă este menit să să dezarmeze inamicul și este un eveniment care are ca semnificație luarea în stăpânire. Mai este vorba și de faptul că mai multe etnii stăpânesc același teritoriu, dar îi despart credințele religioase în acest caz. Pentru că în fosta Yugoslavie toți vorbeau aceeași limbă, sârbo croata, sub mai mult forme, căci nu există o limbă bosniacă, deci musulmanii vorbesc aceeași limbă ca sârbii și croații din această țară, dar au ajuns să se urască de moarte în evenimentele de la fărâmarea fostei Yugoslavii. 

Piesa constă din discuția dintre două femei. Kate Mc Loin, irlandezo americană, se pare de la Crucea Roșie și bosniaca Dorra care a fost violată. 

Piesa este regizată interesant. Noi spectatorii stăteam pe scaune așezate pe scenă și în mijlocul nostru se producea cele două actrițe. Aș spune că ambele sunt extrem de frumoase. Dialogurile se produceau între ele, dar se auzeau și din off pe un fond muzical cu accente grave. Apoi actrițele purtau la gât niște minicamere video care apoi transmiteau imagini cu întârziere pe ecranul din spate. Pentru că exista supratitrarea în românește, unele erau texte suplimentare care să dea înțeles dialogului și a ambientului în care se petrecea tragedia. 

A fost un spectacol reușit și actrițele, cât și regizorul, care a apărut în final merită felicitați

Distribuția

Gvantsa Kandelaki

Sofia Sebiskveradze

Regia artistică / Irakli Gogia

Muzica / Mehran Mirmiri

Belmondo Nouvelle Vague

Întâmplarea a făcut să caut un film și am dat pe Netflix de două filme cu Belmondo în 1960, aflat la debut de carieră și în același an cu capodopera A Bout de souflle - Cu sufletul la gură. Am văzut aceste filme în ordinea următoare Une homme nomme la Rocca - Un om numit La Rocca, apoi Les distractions - Distracțiile. Apoi am căutat și am găsit un stream pe care am revăzut A bout de souflle - Cu sufletul la gură. Acest film l-am văzut prima dată la Biblioteca franceză pe când eram student! De fapt căutam Nouvelle vague, un film Netflix, care încă nu este difuzat la noi. Am văzut și acest film care este dedicat capodoperei lui Jean Luc Godard.

Un homme nomme La Rocca

Acest film este realizat în 1961 de Jean Becker. Jean Paul Belmondo joacă în acest film rolul unui gangster, La Rocca, rol în care era distribuit la începutul carierei. Filmul este despre un hoț, gangster numit La Rocca care este temut pentru că trăgea rapid și înfricoșa gangsterii. Un prieten al lui Xavier Ade este prins și judecat pentru o crimă pe care nu o comisese, de fapt un alt gangster Villanova o făcuse. La Rocca îl execută și preia afacerile lui Villanova, dar intră în conflict cu o bandă de americani condusă de un bandit interpretat de Michel Constantin. În timpul răfuielii, bandiții americani sunt terminați de La Rocca, dar La Rocca intră la pușcărie și ajunge coleg cu Xavier. Ambii se înscriu voluntari la o deminare pe malul Mării Mediterane. Xavier are un accident cu o mină și își pierde mâna. Sunt eliberați și împreună cu sora lui Xavier vor să cumpere o proprietate, dar nu au bani. Xavier ia banii unii fost acolit care, însă pune pe urmele lui niște asasini. Aceștia au o altercație și sora lui este împușcată. Xavier vine fericit să anunțe că a cumpărat proprietatea, dar află că sora lui nu mai este. Cei doi se despart la cimitir. 

Este un film modest care mizează pe calitățile tânărului și talentatului Jean Paul Belomondo, care este potrivit în rolurile de hoț simpatic.

Les Distractions

Acest film a fost realizat în 1960 în regia lui Jean Dupont. Rolul principal îl are Jean Paul Belmondo care este Paul, fotograf și jurnalist. Este un mare seducător și golănaș. Are o iubită, pe  fotomodelul Vera (Alexandra Stewart). În film apar și alte vedete la început de carieră, precum Sylva Koscina în rolul altui fotomodel, Arabelle, sau Mireille Darc care aici este brunetă! Are o noapte de amor cu Arabelle care îl pârăște Verei. Subiectul principal al filmului este însă relația lui Paul cu Laurent Porte (Claude Brasseur), fost camarad la parașutiști în Algeria, care fură o mașină și omoară un polițist. Paul încearcă să-l salveze și să-l ducă în Spania. Însă Laurent fuge de la Dany, o altă iubită a lui Paul unde îl ascunsese. În final poliția îl înconjoară pe Laurent și comisarul îl roagă pe Paul să-l convingă pe Laurent să se predea, Însă această însă se sinucide. Final trist. Filmul nu-i grozav, iar se mizează pe farmecul lui Belmondo și că sunt multe vedete feminine în devenire din acea perioadă.

A bout de souffle

Acest film este capodopera lui Jean Luc Godard realizat în 1960, pe scenariul realizat de Jean Luc Godard, Claude Chabrol, Francois Truffaut. Rămâne ca filmul definitoriu al Noului Val francez de cinema.

În rolurile principale sunt Jean Paul Belmondo în rolul lui Michel Poiccard și Jean Seberg în rolul lui Patricia Franchini, o americancă stabilită la Paris și iubita lui Michel. 

Michel fură o mașină este urmărit de poliție și omoară un polițist. Ajunge în Paris unde trece la pe iubitele lui. O tapează pe una dintre ele de bani. Pe stradă o întâlnește pe Patricia care vinde New York Herald Tribune, care se vindea în Europa, Patricia este și reporter și ajunge la aeroport unde trebuie să ia un interviu lui Parvulesco, un celebru scriitor de origine română în epocă. Filmul este o sarabandă de furturi de mașini făcute de Michel cu care o plimbă pe Patricia, dă telefoane către un anume Antonio care-i datorează bani, are discuții cu un anume Tolmatchoff, de la care vrea niște bani. Sunt apoi scenele superbe cu Michel și Patricia în care ea se întreabă dacă îl iubește pe Michel. Însă îl denunță la poliție. Exact când Antonio îi aduce banii, este interceptat de poliție și împușcat. Scena finală este cu Paul căzut jos și ultima lui frază este că o acuză pe Patricia că este degueulasse - ticăloasă! Iar Patricia întreabă ce semnifică acest cuvânt și se șterge pe buze cum făcea Paul, ca un fel de tic. Jean Seberg, una din cele mai frumoase actrițe americane ale momentului a avut un destin nefericit, era urmărită de FBI, pentru opiniile sale și a murit la doar 40 de ani.

Filmul a făcut multe valuri în epoca cea mai productivă a cinematografului francez, începând din 1960, când criticii de la Cahiers de Cinema se apucă să facă filme.

Nouvelle Vague

Acest film realizat acum, în 2025 este un omagiu adus cinematografului francez, făcut de un regizor american, Richard Linklater! Suntem în 1959 și tinerii critici de la Cahiers de Cinema, Jean Luc Godard, Francois Truffaut, Claude Chabrol,  plictisiți de felul în care se făcea film, se decid să devină ei regizori. După succesului Truffaut cu Cele 400 de lovituri, Godard se decide să facă și el un film A bout de souffle. Godard făcea filmul conform inspirației lui de moment, fără a a avea un scenariu clar definit. Tânăra vedetă americană Jean Seberg (Zoe Deutch) este excedată de indecizia regizorului, pe când Jean Paul Belmondo se supune cu entuziasm inspirațiilor lui Godard. Cel mai disperat de atitudinea lui Godard este producătorul Georges de Beauregard. Godard face filmul direct pe stradă, fără studio, ca și cum ar fi un documentar și-l chinuie pe operatorul Raul Coutard. Este formidabil cu Linklater a găsit actorii care seamănă  cu actorii din A bout de souflle în special Zoe Deutch care pare o autentică Jean Seberg, precum și Aubry Dullin care seamănă cu Belmondo. După toate aceste zbateri și probleme filmul lu Godard este o mare lovitură și a rămas ca referință în cinematograful mondial. Noul val francez a influențat pe cei de la Hollywood și am văzut filme cu personajul Parker influențate de acest cinematograf, dar filmele nu au fost prea reușite. 

Mai remarc ceva, suntem la sfârșitul anilor 50 și multe din casele au un aer părăginit, cumva cum arăta și România în aceeași perioadă. Au început anii 60 și Franța ca toată Europa capitalistă a cunoscut o înflorire extraordinară care a schimbat peisajul. Pe când la noi am abordat sistemul blocurilor muncitorești, care au mizerabilizat peisajul  comunist.

Crucea și puterea de Giovanni Filoramo

Crucea și puterea subintitulată Creștinii, de la martiri la persecutori este o carte de istoria creștinismului. Cartea se focalizează de perioada antichității târzii a secolului al IV d. Cr. De la crucificarea lui Isus a urmat propovăduirea celor spuse de El prin apostoli. Rolul cel mai important l-a avut Sf. Paul care a propovăduit evanghelia la neamuri, cei din jurul Mediteranei, în special greci. Ei au primit numele de creștini de la Cristos - Mesia în greacă. Această religie a Unicului Dumnezeu, al Fiului său și a Sfântului Duh a prins aripi și comunitățile creștine s-au răspândit în tot Imperiul Roman. Prima prigoană a creștinilor a declanșat-o  Nero, acuzându-i pe creștini că au dat foc Romei. Cea mai cruntă prigonire a declanșată-o Diocletian. În secolul al IV-lea împăratul Constantin cel Mare avea nevoie de un suport al regimului său și a decis că crucea este simbolul care i-a adus victoria împotriva inamicilor și a decretat creștinismul ca religie a Imperiului ce poate fi practicată liber. Dar Constantin cel Mare a constatat că în creștinism erau multe dispute teologice și pentru a lămuri aceste dispute, în special arianismul a convocat Conciliul de la Niceea în 325 d. Cr. Acest Conciliu a stabilit textul crezului, cele patru evanghelii ale Noului Testament. În acțiunea de impunere a creștinismului în epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Atanasie al Alexandriei. După Constantin cel Mare împărații romani devin împărați creștini. Cu o singură excepție, scurtă de altfel, între 361 și 363 d. Cr prin Iulian zis și Apostatul. Acesta a încercat restaurarea păgânismului și cultului zeilor. Următorii împărații sunt creștini și după Teodosie, la finalul secolului IV creștinismul se impune ca religie de stat. Deciziile lui și ale lui Teodosie al doilea se concretizează în Codexul lui Teodosie care reglementează relațiile dintre stat și Biserică. Aceste evenimente conduc la distrugerea templelor păgâne și la prigonirea adepților religiilor păgâne. În această epocă un rol important de influență l-a avut episcopul Ambrozie al Milanului, care impune Biserica ca deasupra împăratului. Aceste dispute între Biserică și puterea lumească vor continua în Evul Mediu. La începutul secolului V în Africa de Nord unde este Augustin episcop de Hippona se desfășoară o puternică ciocnire între niceeni, adepții Conciliului de la Niceea și donatiști, adepții lui Donatus care propovăduia un creștinism mult mai aspru. Augustin este unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii și cartea sa Cetatea lui Dumnezeu este una din lucrările teologice de bază.

În tot acest secol al IV-lea observăm că creștinii trec de la martiri și prigoniți la prigonitori ai celorlalte culte al Imperiului Roman. Sunt ciocniri violente între creștini și păgâni, între niceeni și schismatici. Sunt distruse templele zeilor, pentru că erau idoli periculoși din punctul de vedere al creștinilor. O victimă a acestor ciocniri a fost Hypatia,o filosoafă neoplatonică, care a a fost ucisă barbar de către cretini dezlănțuiți care distruseseră anterior și Serapeum, templul lui Serapis din Alexandria.

Acest secol al IV -lea este esențial pentru evoluția creștinismului care devine religia Imperiului Roman și ulterior al întregii Europe. 

Răpire Teatrul Luceafărul la Sala Sindicatelor Pitești

În această seară de luni 24 noiembrie am văzut la Sala Sindicatelor o comedie spaniolească aparținând autorului și actorului Fran Nortes. 

Suntem într-o cameră dintr-un apartament din Madrid și pe perete tronează tabloul lui Cholo Simeone, antrenorul lui Atletico de Madrid. Pentru că pentru spanioli una dintre obsesiile populare este fotbalul. La un moment dat un ministru care ajunge acolo spune că a ajuns la niște nenorociți de suporteri ai lui Atletico, el fiind probabil suporterul lui Real. În altă secvență doi cumnați spun că se vor muta la Zaragoza și o să fie suporterii echipei locale.

Da nu fotbalul este subiectul piesei, ci este corupția marilor demnitari și disperarea oamenilor simpli care sunt obligați să suporte consecințele corupției.

Paco (Costi Diță) este un măcelar în piață și aceasta va fi demolată să facă loc unui proiect imobiliar al ministrului Jimenez. Disperat acesta îl răpește pe fiul ministrului (Angel Popescu). Peste el dau sora (Andreea Grămoșteanu) și cumnatul (Marius Rizea), vânzători în piață și-l descoperă pe cel răpit. Află de la acesta de malversațiile ministrului Jimenez (Florin Bususioc) și încearcă să le blocheze, dar nu reușesc. Fiul și tatăl pleacă liniștiți, dar fiul uită telefonul în care precupeții descoperă detaliile afacerii. Și așa cei doi sunt arestați. Final fericit! Costi Diță nu se poate desprinde de personajul Giani Orlando pe care-l joacă de atâta timp în Las Fierbinți, ba folosește câteva din expresiile de acolo. Ceilalți actori își joacă convingător rolul, Florin Busuioc este ministru, nu mai prezintă vremea la Protv. O comedie simpatică plină de umor cu un subiect de actualitate, corupția demnitarilor.

Distribuția

Costi Diță

Florin Busuioc

Andreea Grămoșteanu

Marius Rizea

Angel Popescu

Regie: Daniel Hara

Scenografie Monica Păduraru

Coreografie: Roxana Colceag

Traducere. Luminița Voina Răuț

Toc Toc Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova

 

În duminica de 23 noiembrie am avut o surpriză, în locul piesei unei trupe maghiare, ne-a fost prezentat spectacolul de la Teatrul din Craiova, Toc Toc. 

Piesa îi aparține actorului și dramaturgului francez Laurent Baffie și a fost jucată prima dată la Paris în 2005. Este o comedie cu nebuni, deci nu poate fi decât o comedie spumoasă, haioasă, simpatică cu quiproquo, încurcături. 

Ne aflăm în sala de așteptare a cabinetului faimosului medic psihiatru dr. Stern.

Primul pacient care se află deja în cabinet este Fred, care suferă de sindromul Tourette, adică înjură și vorbește urât. Intră în sala de așteptare taximetristul Vincent, care înmulțește în gând numere mari și complicate, are mania să numere orice. Urmează Blanche care este asistentă medicală și suferă de fobia de microbi și se spală la baie tot timpul. Vine apoi Maria, care suferă de mania de a verifice robinetele din casă, apa, lumina, gazele și vrea tot timpul să se întoarcă acasă să verifice dacă le-a lăsat aiurea. Urmează Lili care nu se poate abține să repete tot ce spune. Ultimul care apare este Bob, creator de jocuri video care se teme să sară peste linii. Problema este că dr. Stern este absent și asistenta lui se scuză că este blocat la Frankfurt și întârzie. 

Din plictis Bob le propune celorlalți să facă terapie de grup, dacă Stern lipsește. Toți încearcă să-și vindece maniile, pe care Fred le știe numele dintr-un carnețel. Și fiecare încearcă să nu își lase maniile să se producă timp de trei minute. Astea declanșează momente comice pentru că niciunul nu reușește, mai ales Fred care înjură tot timpul. O analiză finală arată că fiecare a reușit preț de câteva secunde să uite de manie, cu excepția lui Fred, ceea ce îi mulțumește pe toți. Doctorul n-a sosit, asistenta se scuză și fiecare pleacă pe rând, doar Fred rămâne să se lămurească. Finalul este neașteptat.

Scenografia este simplă: două uși, cea de intrare în sala de așteptare, și cea de la baie. În rest sunt scaunele pe care pacienții așteaptă, dezinfectate pe rând de Blanche, pe care se tot așază alții. Regia lui Alexandru Boureanu și a Ralucăi Păun, actriță și ea în piesă lasă actorii să se exprime liber și creează atmosfera comică, pentru că spectatorii se tăvălesc de râs. Și distribuția a fost foarte bine aleasă și actorii sunt naturali în roluri și creează comicul de limbaj și situație. Pe actori i-am identificat de pe net.

A fost cea mai reușită piesă jucată până acum în Festivalul Liviu Ciulei.

Distribuția:

Blanche - Romaniţa Ionescu

Asistenta - Ramona Drăgulescu

Lili - Costinela Ungureanu

Fred - Marian Politic

Vincent Alex Calangiu

Bob - Claudiu Mihail

Maria - Raluca Păun

Regia artistică: Alexandru Boureanu și Raluca Păun

Traducerea: Raluca Păun

Decorul: Vanessa Beca

Costumele: Lia Dogaru

Fracturi Teatrul Davila Pitești

În această seară de 22 noiembrie la Festivalul Liviu Ciulei de la Teatrul Alexandra Davila Pitești am vizionat o punere în scenă a teatrului gazdă. Este vorba de Fracturi de Mihaela Michailov. Cum mă așteptam am urmărit o dramă cu oameni obișnuiți de azi. Doamna Michailov este factor principal la Teatrul Replika din București. Am avut ocazia să și vedem la final când actorii au ieșit la rampă și au chemat pe regizoarea Irina Alexandra Banea, dar și pe autoare, Mihaela Michailov. 

Faptul că vom vedea o dramă s-a văzut de la început. Piesa ne prezintă o reuniune de familie cu bunica Doina care a împlinit 65 de ani și s-a întors din Italia unde este badantă în Italia. Sunt prezenți fiica Amalia și soțul Marian, nepoata Andra și iubitul ei Matei. Nu lipsește nici vechea prietenă Corina a Doinei. Familia o sărbătorește pe Doina dar vedem că este o familie în criză, pentru că Amalia se ceartă urât cu Marian și Doina îi trimite la plimbare să-și revină. Piesa continuă pe cupluri. Primul este Doina cu Corina care este obsedată că teiul din fața blocului este pe cale să fie tăiat. Pentru că toți se supun zeului mașină și trebuie parcare! Dar Doina îi mărturisește că experiența ei de badantă s-a terminat. A dus o viață grea cu o bătrână care a chinuit-o, pe care a vrut să strângă de gât.  Grea viață pentru expate care șterg la gură și la cur bătrâni. Apoi apare cuplul Andra Matei care pregătesc bacalaureatul, iar Matei nu vrea să le pice Blaga, mai bine Marin Preda cu Moromeții, sau de ce nu Creangă. Pe acest ambient vesel Andra îi mărturisește că este gravidă și că este decisă să avorteze. Urmează mama Amalia cu fiica Andra care nu poate fi întoarsă din decizia de avort. Nu reușește nici bunica Doina. Cea mai  tensionată scenă când se confruntă cu soțul Marian. Amalia este hotărâtă  să plece simte că numai poate și Marian nu poate să o convingă. La fel cum Marian nu este interesat de justificările lui Matei privind sarcina fiicei. Oameni obișnuiți cu probleme. O piesă bine scrisă și cu un puternic filon dramatic. Am fost impresionat de disponibilitatea dramatică a actriței Ioana Podăreanu.

Distribuția

Doina – Daniela Butușină

Amalia – Ioana Podăreanu

Andra – Teodora Colț

Corina – Mirela Popescu

Marian – Florin Dobre

Matei – Șerban Ghilvaci

Regia artistică Irina Alexandra Banea

Scenografia Miruna Varodi

The Beast in Me

Acesta este unul din ultimele seriale de la Netflix, al cărui titlu  care se poate traduce Monstrul din mine.

Este un serial despre, caractere, despre oameni. Oamenii au ceva bestial, pot deveni monștri, dar nu toți.

Personajele principale sunt Aggie Wiggs (Claire Danes), o scriitoare de succes, specializată în biografii care câștigase un Pulitzer din care și-a cumpărat casa și Nile Jarvis (Mathew Rhys), un dezvoltator imobiliar. Aggie și-a cumpărat o casă la Oyster Bay, în Long Island, o zonă unde locuiesc oameni bogați.  Aggie este abordată de Jarvis care vrea să facă o pistă betonată de jogging prin pădure. singura care nu este de acord este Aggie. Aggie, pe de altă parte este obsedată de o dramă. Ea este lesbiană și împreună cu partenera ei Shelley (Natalie Morales), o pictoriță foarte promițătoare aveau un băiețel de 8 ani, care este omorât de un șofer beat tânăr Teddy Fenig. Asta duce la despărțirea celor două. Accidentul o obsedează pe Aggie, care-l vede pe Teddy nepedepsit și este obsedată de asta și nu mai poate să scrie. Ea scria o biografie a lui Antonin Scalia, fost judecător la Curtea Supremă. Pe de altă parte Nile care este un om foarte bogat, s-a mutat în vecinătate cu a doua lui soție Nina (Britany Snow). Prima lui soție, Madison (Leila George, este fiica Grete Scacchi și a lui Vincent D'Onfrio) s-a sinucis lăsând un bilet și corpul ei a dispărut, lucru pentru care a fost extrem de blamat. Aggie se simtă atrasă de personalitatea foarte întunecată a lui Jarvis. Așa că-i propune să facă o carte despre el. Personalitatea lui Jarvis trimite cumva la Donald Trump. Nile este fiul lui Martin Jarvis, un mare dezvoltator imobiliar. Au în dezvoltare un proiect în Manhattan combătut de o consilieră municipală Benitez care militează pentru construcția de locuințe ieftine. Martin a mai avut un fiu în afară de Nile, care a murit de supradoză, așa că s-a recăsătorit și are la bătrânețe doi gemeni de 8 ani. De securitatea familiei Jarvis se ocupă unchiul lui Nile, Rick Jarvis. Un agent FBI, Brian Abbot o avertizează pe Aggie cât de periculos este Nile. Serialul se dezvoltă prin revelațiile pe care Aggie le are despre Nile. Penultimul episod revine în trecut pe vremea când trăia Leila, care era galeristă și o avea pe Nina secretară. Nina, galeristă și ea este atrasă de picturile lui Shelley și se gândește să-i organizeze o expoziție, dar Aggie se opune ca ar crea impresia de favoritism pentru că ea scrie o carte despre Nile. Lucrurile se precipită, afacerile familie Jarvis aveau finanțări dubioase, dispariția primei soții Leila rămâne o pată. Finalul este oarecum tensionat și oarecum neașteptat.

Ce m-a impresionat în mod deosebit este jocul protagoniștilor. Claire Danes face o Aggie obsedată, înrăită de moartea micului Cooper, fiul ei. Mathew Rhys face din Nile Jarvis un psihopat criminal. Figura lui trezește fiori.

Serialul este foarte bun și merităm văzut!

Ask the Parrot de Richard Stark

Am citit acest roman din seria Parker care s-ar traduce Întreabă papagalul. Este unul din ultimele romane #23 în cronologie și a apărut în 2006, nu cu mult înainte de decesul lui Donald Westlake din 2008, cel care scria aceste romane polițiste cu pseudonimul Richard Stark. 

Mi-a plăcut mult acest roman, pentru că este foarte bine  scris, este un thriller psihologic care îl are personaj central pe Parker. Dezvoltarea romanului este graduală ajungându-se la un climax chiar în final.

Parker și încă doi parteneri jefuiesc o bancă și sunt urmăriți de poliție undeva în păduri și dealuri din Upstate New York. Pe când urca un deal, Parker este întâmpinat de un vânător, Tom Lindhal. Acesta îl adăpostește în garajul lui Tom transformat în casă, lângă o casă veche părăsită, oblonită cu placaje. Tom are în casă o colivie cu un papagal care nu vorbește! De ce îl ascunde Tom? Pentru că el fusese angajatul unui hipodrom și fusese un avertizor de integritate, pentru că patronii dădeau bani negri unor politicieni în forma unor câștiguri la curse. În consecință, Tom este concediat pentru că escrocii și corupții câștigă, soția îl părăsește și Tom vrea revanșa, prin Parker care este un tâlhar profesionist. Însă la casa lui Tom poposește un alt vânător prieten, Fred Thiemann care îi invită să se alăture poterei care încerca să-i prindă pe bandiți. Parker, care-și dă numele de Ed Smith îl convinge pe Tom să meargă la adunarea vânătorilor, că altfel vor părea dubioși în fața celorlalți. Se alcătuiesc grupe de trei și Parker și Tom merg împreună cu Fred. Tom îl avertizează pe Ed (Parker) că nu vor avea gloanțe la puștile lor. Ajung la o fostă gară, unde se pare că era un culcuș încă cald. Fred este surescitat și în urmărire trage într-o umbră. A împușcat un biet vagabond. Ed îl convinge să nu declare moartea vagabondului, oricum va fi mâncat de animale sălbatice și că vor intra cu toții la pușcărie. Ed îl convinge pe Fred să mărturisească accidentul doar soției, ca să se descarce. 

Se lasă seara și Parker se plimbă prin împrejurimi și la casa unui bătrân găsește un revolver de care avea nevoie. Tom îl conduce la pe Parker la hipodromul Gro More, unde avea cheile ca să intre la depozitul de bani. Fac o inspecție în zonă și Ed decide că vor acționa un săptămâna care urmează, ci mâine, duminică. În acest scop Tom și Ed merg la un mall din apropiere unde Tom va cumpăra două genți pentru bani. Când Tom era în magazin, Ed iese și jefuiește pe un vânzător de articole de îmbrăcăminte. Acasă la Tom, când era plecat, apar doi frați din poteră, unul având un ochi lipsă care îl bănuiau pe Ed că este banditul căutat, dar Ed neagă vehement. La Tom acasă sosește soția lui Fred ca să recupereze pușca acestuia. Ed  o sfătuiește să fie atent cu Fred să-l avertizeze ca să nu facă vreo prostie, ca fiul său care era în pușcărie vrea să îl vadă acasă. Între timp Ed pleacă să încarce cu benzină SUV-ul lui Tom la un benzinar care era și mecanic auto. Acesta avea desenul cu figura lui Parker și-l amenință cu un pistol să se predea. Dar chiar atunci intră la magazin o tipă, pe care Parker o îmbrâncește în benzinar, care-și pierde pistolul. Tipa era nepoata lui Jim Riley, bătrânul de la care Parker furase pistolul și este surprinsă că îl vede la acesta. Îl obligă pe benzinar să telefoneze soției că va rămâne mult după program. Așa că Parker îi obligă se se lege și îi imobilizează. Ia cheile de la un automobil Infiniti și se întoarce la Tom. Îi spune lui Tom să plece singur înainte pentru că el va veni imediat după el. Pe drum Tom se tot gândea cum să-și boteze papagalul. Pe drum este urmărit de frații Cal și Cory care împrumutaseră mașina surorii lor. Tom își dă seama că cineva îl urmărește, dar la un moment dat nu mai vede mașina care-l urmărea. De fapt cei doi și-au dat seama că Tom este singur și se opresc la o benzinărie și Cal, care era mai prost, iese din mașină să-l amenințe pe Parker care-i urmărea. Parker îl elimină și Cory fuge disperat. Între timp soția lui Fred transmite mesajul lui Ed. Fred își ia câmpii și dispare cu pușca să-l omoare pe Ed. Bătrânul Jim Riley care își aștepta nepoata se îngrijorează de întârziere și anunță trupa de șerifi. Aceștia ajung în zonă exact când Fred ajunsese la casa lui Tom. Acesta este surescitat că nu dă de Ed - Parker și de nervi împușcă papagalul, care începuse, culmea să începe să vorbească! Ieșit în curte, halucinat este văzut de șerifi și avertizat să lase pușca, refuzând este împușcat de mai multe ori. Între timp tânăra și benzinarul se eliberează și anunță și ei pe șerifi, inclusiv anunțând că Ed a luat automobilul Infiniti. Totul pare că jaful de la hipodrom va eșua. Inclusiv unul din agenții de pază de la hipodrom merge în inspecție prin zonă. Dar planul lui Tom și Parker continua. Intră în sala unde erau banii și-și burdușesc gențile cu bancnote mari.  Spre ieșire Parker este depistat de agentul de pază și se dă că a dormit acolo Ajung la biroul de supraveghere și Parker îi imobilizează sub amenințare cu pistolul pe paznici. Când să iasă, o nouă problem! Fordul lui Tom era blocat de mașina lui Cory. Cory vrea să răzbune moarte fratelui Cal. Urmează un joc de de-a șoarecele și pisica cu Cory, care este finalmente anihilat  de Parker. Parker apare exact când Tom încărca cele două genți cu bani, credea că Parker a murit împușcat de Cory.  Parker își recuperează geanta și îi spune lui Tom să ia din loc rapid. Ultimul gând al lui Parker este cât va rezista Tom neprins!

Este un roman foarte bine gradat, acțiunea este în crescendo, mă mir că încă nu s-a făcut un film pe baza acestui roman. Repet, este un roman foarte bine scris. 

Sour Lemon Score de Richard Stark

Sub impresia ecranizărilor romanelor despre personajul Parker am căutat romane scrise de Donald E. Westlake sub pseudonimul Richard Stark. Westlake a fost un prolific scenarist la Hollywood și are scrise aceste romane dedicate acestui personaj Parker, un hoț tâlhar. Este o deosebire față de romanele noir din anii 40 de Raymond Chandler cui personajul detectiv particular. 

Cred că titlul romanului Sour Lemon Score ar echivala cu: și strugurii sunt acri, când nu ajungi la ei. 

Și acest roman este tot despre un jaf la o bancă, ei jefuiesc de fapt pe gardienii de la un camion blindat care transfera banii de la bancă. Autorii jafului sunt Parker, Andrews și Robert Weiss care îl aduce șofer pe George Uhl, un tânăr care era folosit ca șofer. Bandiții reușesc să plece cu banii și se duc la o ascunzătoare pe un deal. Aici constată că au luat 30000 de dolari, cam puțin pentru fiecare. Dar Uhl rezolvă, în sensul că îi împușcă pe Andrews și Weiss, Parker scapă sărind pe un geam și fuge în pădurea de lângă casa părăsită. Parker reușește să ajungă într-un orășel de unde îi trimite o telegramă soției Claire care-i trimite bani. Și așa Parker ajunge în New York la familia Weiss. De la soția lui Weiss care află că soțul ei nu mai este află de o iubită a lui Uhl și de un anume Rosenstein care ar fi un contact al lui Uhl. Parker ajunge la un anume Paul Brock prin care putea contacta pe Rosenstein. Brock îl droghează și află ce intenționa Parker. Parker revine la apartamentul părăsit al lui Brock și-l inspectează aproape distrugându-l și găsește și niște bani ascunși. Așa că face o vizită la Pearson care îi spune că Uhl e un tip periculos și are dreptate că Uhl care aflase de Pearson îl împușcă, dar îl ratează din nou pe Parker. Parker o întâlnește pe fosta iubită a lui Uhl, Jane Langer, care-l ura pentru comportamentul față de ea. Uhl se ascunde în Philadelphia la un fost coleg de liceu. Pleacă la Washington să vadă altă iubită a lui numită Barrie, dar la aceasta ajunseseră deja Rosenstein și Brock care află de ascunzătoarea din Philadelphia a lui Uhl. Așa că Uhl îl roagă pe fostul lui coleg să ascunde geamantanul cu bani undeva. La colegul lui ajung Rosenstein și Brock și îi iau ostateci pe el și familia lui. Disperat, Uhl ajunge la Lange și o roagă să stea la ea. Lange ca să se răzbune îl anunță pe Parker, care îl ia prizonier pe Uhl și-l interoghează și află de situația din Philadelphia. Îl ia cu el, pe drum îi rupe niște oase ca să-l facă incapabil de alte prostii și ajunge la colegul lui Uhl. Îi rănește pe Rosenstein și Brock și află că colegul lui Uhl fusese ucis de Rosenstein. Își face calculul că poată să  pună cruce banilor, pentru că prietenul unde ascunsese acesta banii va returna banii soției. Așa că lasă pe cei doi criminali Rosenstein și Brock pe mâna soției care se poate răzbuna pe ei. Romanul seamănă cu ecranizările din seria Parker unde Parker este trădat de cei cu care dă lovituri la bănci.

Cabaretul cuvintelor de la Teatrul Matei Vișniec Suceava

În seara de 16 noiembrie am văzut Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec, regizată de Matei Vișniec la Teatrul matei Vișniec Suceava.

În deschiderea spectacolului apare chiar într-un clip video care explică piesa lui  dedicată cuvintelor în limba română. Este o piesă poetică despre cuvinte, care țin cam mult. Singurele momente înviorătoare au fost când o actriță vorbește de productele bebelușilor, caca și pipi. Și mai ilariant a fost momentul când niște actori se transformă în parlamentari și cer să ne iubim guvernul și pe președinte. Și au fost reacții care nu erau în niciun caz pozitive. Am rămas foarte nedumerit când actorii dansau și se distrau și pe  ecranul din spatele scenei erau imagini din Bucea, Ucraina, loc unde s-au produs crime de război dezgustătoare. am lungă piesa, cam multă poezie modernă.

În schimba actorii au fost cei care au dat culoare textului. Au cântat, au dansat, au încercat să facă accesibil textul.

Distribuția

Bogdan Amurăriţei

Răzvan Bănuţ

Horia Butnaru

Cristina Florea

Diana Lazăr

Delu Lucaci

Alexandru Marin

Cătălin Ștefan Mîndru

Cosmin Panaite

Clara Popadiuc

Regia artistică /  Matei Vișniec

Scenografia /Andra Bădulescu Vișniec

Coregrafia /  Alice Veliche

Muzica originală / Bobo Burlăcianu

Sound design /Claudiu Urse

Video design /Mihai Nistor

Grafică și Light design / Sebastian Rațiu

 

Weekend de adio Teatrul George Ciprian Buzău

Piesa de această seară de 15 noiembrie din cadrul Festivalului Ciulei de la Teatrul Davila Pitești a fost Weekend de adio adaptare după Marc-Gilbert Sauvajon. Am încercat să aflu ceva mai mult după acest autor francez după care s-a făcut punerea în scenă, dar nu am găsit ceva să mă lămurească. Este  comedie de familie cu traduceri ca să-l cităm pe Caragiale. 

Soția Liz a lui Hugh Preston, comedian radio la BBC se îndrăgostește de John Brownlow, un om om de afaceri tânăr și bogat și vrea să divorțeze. Hugh se împacă cu soarta și îi propune  să îl invite pe John la ei acasă undeva lângă Londra. De asemenea Hugh o invită în acest weekend și pe secretara lui Paloma Forsyth. Apar invitații. John face o partidă de tenis cu Hugh și-l bate măr și mai joacă și șah și-l face mat. Liz este uluită pentru că Hugh este un foarte bun jucător de tenis și un șahist cu veleități de maestru. Paloma este adusa ca să fie amanta lui Hugh. Și are de ce pentru că Paloma este compusă din picioare foarte lungi. Martoră va fi guvernanta casei, doamna Gray. Totul este doar o farsă, pusă la cale de Hugh, pentru că Liz renunța să mai plece în Italia și în lipsă de altceva John o ia pe Paloma picioare lungi!

Și în final împăcați soții Preston vor pleca și ei în Italia pentru că Hugh i-a subtilizat biletele lui John și i-a lăsat banii. 

O comedie simpatică care s-ar putea numi și: nu-i pentru cine se potrivește, este pentru cine se nimerește.

În distribuție sunt actori cunoscuți Dan Tudor, managerul Teatrului Davila este Hugh, Alexandra Velniciuc - Liz este cunoscută prezentatoare de televiziune. Gabriel Coveșeanu - John este și el prezentator de televiziune, iar Grațiela Teohari Duban este soția actorului Andrei Duban. 

Distribuția

Hugh Preston –  Dan Tudor

Liz Preston -Alexandra Velniciuc

John Brownlow – Gabriel Coveșanu

Patricia (Paloma) – secretara – Grațiela Duban

Doamna Gray, guvernanta casei – Afrodita Androne

Regie artistică Dan Tudor

Adaptare Marc-Gilbert Sauvajon

Filmele cu Parker

Filmul recent comentat de mine Play Dirty îl are ca personaj principal pe Parker. Acest personaj fictiv a fost creat de Donald E. Westlake în romanele scrise sub pseudonimul Richard Stark care au creat un adevărat cult și au fost ecranizate începând din 1967. Este interesant că personajul principal este numit Parker doar în filmul Parker cu Jason Statham realizat în 2013. Am avut răbdarea să văd cele 5 filme căutându-le pe streamuri. Romanele sunt din seria noir, gen dus la perfecțiune de Dashiell Hammett, sau Raymond Chandler, doar că aici personajul principal este un hoț, nu un detectiv particular. La filmele dinainte de celulare un rol important îl are telefonul fix, la fiecare situație critică apare o cabină telefonică, sau sună un telefon creând o situație foarte tensionată. 

Point Blank

Este primul film realizat în 1967, în care apare Parker, dar aici este numit  Walker și este interpretat de Lee Marvin. Titlul s-ar traduce Drept în față și versiunea românească a fost De-aproape! Este adaptarea romanului Hunter. Walker și prietenul Mal Reese dau o lovitură în perimetrul faimoasei pușcării Alcatraz din golful San Francisco. Reese îl împușcă pe Walker și pleacă cu soția lui, Lynne. Walker scapă și vrea să-și recupereze jumătate din prada de 93000 de dolari. Reese dăduse toți banii unei bande criminale - The Organization. Walker ajunge la casa soției Lynne crezând că dă de Reese, dar el nu este acolo și în acea noapte Lynne moare luând o supradoză de pilule. Află de Reese de la Stegman, un dealer de mașini că acesta este combinat cu Chris, sora lui Lynne (Angie Dickinson, are 91 de ani!). Cu ajutorul lui Chris ajunge la Reese care stătea într-una apartament din atic, un penthouse. De la Reese află care sunt șefii lui în Organization: Carter, Brewster și Fairfax, personaje care vor apărea și în celelalte filme Parker. Walker îl aruncă în gol pe Reese după ce aflase unde stă Carter. Ajunge la Carter care-i promite că-i dă banii, dar creează o ambuscadă, unde un lunetist urma să-l împuște pe Walker. Walker se prinde și Carter este împușcat în locul lui. Walker îl prinde în ambuscadă pe Brewster și-l obligă să-i ceară contabilului Fairfax să îi dea banii. În locul unde se produsese jaful, Alcatraz vine un curier cu banii care sunt luați de Brewster, care cade victimă aceluiași lunetist. În final Walker așteaptă ca toți să plece să-și recupereze banii. Filmul are ca model filmele noir franțuzești, dar este mai prost făcut. 

The Split

Împărțeala este un film realizat în 1968 cu un erou principal un negru, Jim Brown, fost jucător de fotbal american care-l întruchipează pe McClain, un hoț care pune la cale un jaf la casieria unui stadion de fotbal american împreună cu niște acoliți. După jaf banii sunt ascunși la amanta lui McClain, o negresă agresată de proprietarul apartamentului unde stătea, și acesta fură banii jefuiți. Filmul este atât prost făcut că a trebuit să înțeleg după ce am consultat wikipedia. Pe fir intrase un polițist, Brill (Gene Hackman) care se prinde că criminalul este proprietarul și îi ia banii și-l împușcă. McClain ajunge la o înțelegere cu Brill îi elimină pe cei cu care făcuse jaful și rămâne cu banii. Făcut tot în stilul neo noir franțuzesc, dar foarte prost.

The Outfit

Acest film realizat în 1973 îl are ca protagonist pe Macklin (Robert Duvall), împreună cu prietena lui Bett (Karen Black). Macklin iese din pușcărie și află că fratele lui Eddie, cu care dăduseră o lovitură la o bancă, fusese ucis. Banca era o afacere a unei organizații criminale Outfit și aceștia se răzbună. Macklin face calculul că Outfit îi datorează 250000$ și îl avertizează pe un bandit, Menner că vrea acești bani. Menner îl avertizează pe șeful lui, Mailer (Robert Ryan) că au o problemă cu Macklin. Macklin și prietenul lui Cody (Joe Don Baker jefuiesc o afacere a lui Mailer. Mailer acceptă să le dea 250000$ ca să fie lăsat în pace. le spune că le dă banii, dar este o ambuscadă. Apoi Menner și alți bandiți organizează o nouă ambuscadă pe șosea, Macklin și Cody îi împușcă, dar în schimbul de focuri moare Bett. Furios, Macklin vrea să se răzbune pentru moartea lui Bett și împreună cu  Cody reușesc să pătrundă în casa lui Mailer, îl împușcă, însă Cody este rănit. Ambii scapă răzbunați și cu banii luați. 

Slayground

În traducere ar fi locul unde se ucide. Este un film britanic bazat pe romanele Parker, din 1983, având ca protagonist pe Stone (Peter Coyote), un hoț, care împreună cu prietenul Costello dau o lovitură atacând un camion blindat. Ei angajează pe un șofer Lonzini, care conduce nebunește și accidentează o altă mașină în care moare o fetiță a unui mare bandit. Acesta dă ordin ca autorii accidentului să fie eliminați. Este angajat un profesionist care elimină pe rând pe Lonzini și apoi pe Costello. Stone fuge la Londra să dea de amicul Terry Abbot. Acesta ar fi murit, dar trăia sub un pseudonim și avea în administrare un parc de distracții pe malul mării. Asasinul îl ucide pe Abbot, dar Stone îl împușcă pe asasin. Alt film slab.

Payback 

Traducerea titlului a fost După faptă și răsplată. Acest film este cel mai apropiat de scenariul primului Parker. Îl are protagonist pe Porter (Mel Gibson). Mi s-a părut cel mai meseriaș din serie. Porter iese de la pârnaie și pune la cale o lovitură cu amicul lui, Val Resnick (Gregg Henry) să jefuiască pe niște chinezi. Lovitura o dau cu ajutorul soției Lynn a lui Porter. După lovitură Val recunoaște că știa că chinezii nu transportau decât 140000$ și că el avea nevoie de 130000$ să intre într-o organizație criminală, Outfit. Lynn îl împușcă pe Porter din gelozie, Val îi arătase o poză cu Rosie (Maria Bello), o prostituată căreia Porter îi era șofer și îl lasă să moară într-o parcare. Porter se recuperează ajunge la Lynn care moare după o supradoză de droguri și cu ajutorul lui Rosie vrea să se răzbune. Îl atrage în apartamentul lui Rosie pe Val și-l rănește și torturează să-i spună cine sunt boșii lui la Outfit.  Aceștia sunt Carter, Bronson și Fairfax. Porter ajunge la biroul lui Carter (William Devane) care îl sună pe Bronson (Kris Kristofferson) să-i spună să dea banii lui Porter. Acesta refuză și Porter îl omoară pe Carter. Bronson are un fiu pe care Porter îl ia ostatec și îl amenință că-l moară dacă nu primește banii. Bronson intră în contact cu Fairfax (James Coburn) și acceptă să plătească banii. Toți îi dau dublu, Porter vrea doar 70000$! Porter e prins de oamenii din Outfit și torturat. El le spune unde ar fi închis fiul lui Porter și aceștia ajung la acel apartament care sare în aer și îi elimină. Porter ajunge la automobilul răpirii unde se află și Rosie și pleacă fericiți și cu banii luați.

Parker

Acesta este ultimul film realizat după scenariul original.  Inclusiv are titlul personajului principal Parker interpretat de Jason Statham. Socrul lui Parker, Hurley (Nick Nolte)  îi dă un pont să se implice într-un jaf la un Târg la Ohio. După ce jaful este încununat de succes, Parker vrea să se împartă banii, dar Melander, liderul grupului îi spune că banii vor fi folosiți la un jaf mult mai mare. Apare un conflict și Parker sare din mașină ca ulterior să fie împușcat de un  membru al unei bande mafiote din Chicago. Parker este salvat de familia unui fermier și fuge din spital ca să afle unde va acționa banda. Află de la fratele mafiotului din Chicago că aceștia pregătesc un jaf la Palm Beach. Aici el se dă un petrolist texan care caută o casă și ajunge să fie consiliat de o agentă imobiliară Leslie (Jenifer Lopez). După ce supraviețuiește unui atac al unui asasin plătit, Parker reușește să dejoace planul bandiților. Bijuteriile jefuite sunt valorificate și Leslie primește prin poștă un purcoi de bani, câteva milioane de dolari.